În Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” va avea loc vineri, 15 noiembrie, începând cu ora 18.00, cea de-a II-a ediţie a « Serii asistenţilor sociali din Moldova », eveniment la care şi-au anunţat participarea peste 350 de asistenți sociali, specialiști din domeniul social, cadre didactice universitare, studenți, masteranzi, doctoranzi din toate județele Moldovei. Organizatorii ai evenimentului sunt: Sucursala Teritorială Iaşi a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România, Biblioteca Centrală Universitară “Mihai Eminescu” Iași și Agenția Națională Antidrog – Centrul de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Iași. Printre invitaţii speciali se numără membrii Coralei « Universitas »din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași,Dirijor – lector univ.dr. pr. Ionuț-Gabriel Nastasă, Coordonator – Gabriela Enășescu, soprano ana Maria Donose – Opera Națională Română Iaşi, studenţii secţiei de coregrafie ai Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași (coordonator proiect – conf. univ. dr. Lorette Enache, actorii Teatrului Ludic: Ionuț Velescu, Radu-Ștefan Știrbu și Andrei Ciobanu. Evenimentul va fi prezentat de jurnalista radio-TV Raluca Daria Diaconiuc,iar sonorizarea va fi asigurată de George Barb – Radio Trinitas. „Ceea ce era doar un gând, a devenit realitate, pentru că prin forța gândurilor noastre, energia și efortul depus, reușim să materializăm orice ne propunem, iar noi asistenții sociali ne-am propus să ducem la nivel de tradiție SEARA ASISTENȚILOR SOCIALI DIN MOLDOVA”, a declarat preşedinteleSucursalei Teritoriale Iași a Colegiul Național al Asistenților Sociali din România, dr. Roxana Magdalena Necula. Partenerii evenimentului: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, Specializarea Asistență Socială, Facultatea de Teologie Romano-Catolică, Asistență Socială, Arhiepiscopia Iașilor – Biroul de Asistență Socială al Centrului Eparhial, Asociația Studenților și Absolvenților de Teologie Ortodoxă Asistență Socială din Iași, Editura LUMEN, Sucursala Teritorială Botoșani, Sucursala Teritorială Neamț și Sucursala Teritorială Suceava din cadrul Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Universitatea „Petre-Andrei” din Iași, Casa de Cultură a Studenților Iași și Asociaţia “Aproape de Oameni” Iași – A.D.O. Intrarea publicului la eveniment este liberă. (E.M.)