Șeful statului a avut o întrevedere cu membrii noului cabinet de miniștri

Chişinău, 15 nov. /MOLDPRES/. Șeful statului, Igor Dodon, a avut în dimineața zilei de vineri, 15 noiembrie, o întrevedere cu premierul Ion Chicu și cu miniștrii din noul guvern, informează MOLDPRES.

La eveniment, Dodon a afirmat că „acest guvern este primul din ultimii 20 de ani care a fost votat fără a fi creată o majoritate parlamentară, obținând votul unui număr record de deputați după anul 2001”. „Nu este creată o majoritate politică, dar este o platformă parlamentară social-economică”, a precizat președintele.

Oficialul a propus ca săptămâna viitoare, la ședința Consiliului Suprem de Securitate, să fie examinate o serie de subiecte importante, inclusiv reforma justiției, pregătirile de sezonul rece al anului și livrarea gazelor, situația privind securitatea cetățenilor și criminalitatea.

„Oamenii așteaptă rezultate, din care considerent, atenția guvernului și a miniștrilor trebuie să fie îndreptată către cetățeni. Miniștrii trebuie să meargă să discute cu cetățenii cel puțin o dată în săptămână”, a spus Dodon.

Șeful statului i-a îndemnat pe membrii noului executiv să ignore atacurile politice. Noii miniștri nu sunt afiliați politic, ei sunt profesioniști și trebuie să demonstreze prin fapte, nu prin vorbe că sunt mai buni.

Noul guvern în frunte cu Ion Chicu a fost învestit joi, 14 noiembrie, după ce precedentul cabinet de miniștri a fost demis prin moțiune de cenzură.