AVEȚI-VĂ CA FRAȚII

Suntem pe ultima sută de metri a campaniei electorale pentru turul II la prezidențiale. O campanie încordată, plină de înjurături, de spaime și amenințări. La atac apare și Rareș Bogdan, liberalul croit sub formă de fuste prezidențiale, sub care se ascunde Klaus Werner Iohannis de orice provocare la dezbatere. Mintea sa trează și greu de obosit a și găsit un substitut dezbaterii, înlocuind-o cu o conferință de presă-spectacol, la care să fie invitați în jur de zece jurnaliști aleși pe sprânceană, chiar dacă în rândul celor zece vor intra și vreo două trei ”sprâncene încruntate”. De ce o dezbatere nu este tot una cu o conferință de presă, în care unii pun întrebări și altcineva răspunde? Pur și simplu, conferința de presă scoate din scenă partea vie a unei dezbateri, confruntarea. Într-o conferință de presă nu mai ai continuarea răspunsului la întrebarea care, de cele mai multe ori, reușete să decojească fructul, să ajungă la miezul problemei. De fiecare dată întrebarea nu provoacă elucidarea, ci doar deschiderea, doar eliberarea drumului spre adevăr, spre partea ascunsă a realității, în spatele căreia se întâmplă lucruri decisive pentru viaţa noastră cea de toate zilele.
O astfel de eschivă din partea staffului de campanie electorală a lui Klaus Werner Iohannis nu ar trebui interpretată ca fiind o eschivă, o retragere în apărare. Ar fi un gest inexplicabil, care nu ar avea nici un fel de motivație, atâta timp cât despre adversarul lui, fostul prim ministru Viorica Vasilica Dăncilă, se știe că este ”o proastă”, chiar dacă unii cred că este ”rea de gură”, cu melița turată la maxim, ce macină o mulțime de cuvinte fără sens. Cu o astfel de caracterizare este caricaturizată, de echipa lui Modreanu, femeia rămasă în ring să se lupte cu ”bărbatul înalt ca bradul și obosit ca gardul”, asimilată buturugii mici pregătită să răstoarne carul mare. Poate că această din urmă metaforă s-a clădit pe spaima fatidică, precum că dezbaterea ar putea să-l nenorocească pe Iohannis, l-ar putea trimite din nou în brațele PSD, cu ajutorul cărora a fost un amar de ani primar al Sibiului, reușind în cele din urmă, să devină un subiect de dezbatere de importanță și interes național.
De ce nu s-a dorit dezbaterea? Ce are de ascuns președintele și are de comunicat contracandidatul său?
Cred că ura imensă pe care o afișează Klaus Werner Iohannis față de un partid politic și nu doar față de un om, față de o formațiune politică care, prin dimensiune și mai ales prin importanța ei istorică, nu poate fi scoasă în afara timpului prezent, acționează asupra realității imediate asemenea unui drog, denaturând dimensiunile firescului, a normalității.
Mai mult, pe scena politică a campanie electorale, mai apare o tâmpenie prin care liberalii consideră că președintele României nu trebuie să se întâlnească în același studio cu Viorica Vasilica Dăncilă pentru că așa ar legitima-o (sic!) Vax Albina! Tâmpenie mai mare nici că ar fi putut să emită europarlamentarul Rareș Bogdan, prim-vicepreşedintele PNL, ignorând faptul că PSD, oricât de multe frisoane ar produce el acum, este totuși, și la această oră, cel mai mare partid din România, care nu are nevoie nici de o legitimare din partea nimănui. El există prin istoria sa, bună, rea, dar care a reușit să ducă România pe parcursul european la care a ajuns azi. Este foarte periculos să te menții într-o retorică extremistă, mai ales că comparaţia pe care Rareș Bogdan o invocă, cazul președintelui francez Jacques Chirac care, în turul II al alegerilor prezidențiale din Franța, l-a întâlnit pe Jean-Marie Le Pen (politician francez de extremă-dreaptă. Este fondatorul și președintele onorific al Frontului Național, a condus partidul timp de 39 de ani începând cu anul 1972 și până la 16 ianuarie 2011 când a cedat funcția fiicei sale Marine Le Pen).
Totul se poate spune despre PSD numai despre extremism nu poate fi acuzat. Dar, limbajul preşedintelui Klaus Werner Iohannis la adresa PSD devine suburban ”plin de mârlănii”, care nu face cinste nici măcar unui profesoraș de fizică din satele vecine cu Mărginimea Sibiului, ne mai vorbind despre președintele României aflat în funcție, peste cele 19,53 milioane de cetățeni români, cu toate cele 19 minorități etnice ale căror naționalități sunt recunoscute și respectate, cinstindu-le tradiția și mai ales cultura, acceptând chiar o discriminare pozitivă, doar pentru ca acestea să se simtă acasă în țara în care s-au născut, au crescut, s-au educat și s-au format ca oameni demni, liberi ți stăpâni pe destinele lor.
Într-o astfel de poveste intervine o campanie electorală murdară, slinoasă, înăclăită, plină de dușmănie, greu de înțeles, mai ales că vorbim în aceeași limbă română care ar fi trebuit să ne unească, să ne facă să fim ca frații, să ne învețe că indiferent de cât de înalt sau cât de mic ești nu poți trăi toată viața într-o singură zi, așa cum, indiferent cum de numești nu porți să ai totul tu și cel de lângă tine nimic.
Există o formulare împăciuitoare în acest spațiu mioritic, care ne poate oferi o cale de urmat: Aveți-vă ca frații!
ADI CRISTI