Şeful Misiunii Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană, Eugen Caras, a fost înlocuit

Şeful Misiunii Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană, Eugen Caras, a fost înlocuit, conform Decretului preşedintelui Igor Dodon apărut luni în Monitorul Oficial de la Chişinău, informează Moldpres.

Noul ambasador al Republicii Moldova la UE va fi Daniela Morari, fost viceministru şi secretar de stat în Ministerul de Externe. Aceasta a fost numită săptămâna trecută în acest post, decizia fiind susţinută luni în cadrul şedinţei noului guvern, conform portalului Deschide.md.

Monitorul Oficial publică luni şi decretul lui Igor Dodon privind numirea lui Vasili Şova în funcţia de consilier al preşedintelui Republicii Moldova în domeniul politic şi al reintegrării (cu Transnistria).

Tot în ediţia de luni a Monitorului Oficial de la Chişinău se regăsesc şi decretele privind demisia guvernului condus de Maia Sandu, precum şi cel de numire a noului executiv condus de Ion Chicu.AGERPRES