Breaking News

Sute de mii de documente cu privire la victime ale nazismului au fost publicate

Sute de mii de documente cu privire la victime ale nazismului au fost publicate marţi online de Centrul internaţional de cercetări Arolsen, care deţine cele mai complete arhive ale persecuţiilor din timpul regimului naţional-socialist, relatează AFP şi dpa.

Este vorba de 850.000 de documente privind 10 milioane de oameni, a precizat Centrul internaţional de cercetări privind persecuţia nazistă, creat la sfârşitul celui de-al doilea război mondial şi având sediul în oraşul german Bad Arolsen din landul Hessa.

„După cel de-al doilea război mondial, puterile aliate se confruntau o sarcină gigantică: doreau să documenteze crimele naziştilor şi să găsească persoane dispărute”, a explicat institutul într-un comunicat.

Noile arhive pot fi accesate rapid pe internet, graţie unei platforme online de cercetare genealogică, Ancestry. Datele culese de Ancestry „ne îmbogăţesc arhivele cu numeroase informaţii preţioase, de exemplu legate de soarta străinilor obligaţi să facă muncă forţată”, a menţionat Giora Zwilling, una dintre responsabilele Centrului de cercetări.

Institutul dispune în total de peste 30 de milioane de documente. Fişierul central de nume conţine 50 de milioane de fişe referitoare la peste 17,5 milioane de persoane. Documentele provin din diferite locuri, unele fiind, de pildă, recuperate din lagăre şi închisori după eliberare, iar altele de la diferite organisme responsabile cu repatrierea sau cu refugiaţii. În 2013, o parte din aceste arhive au fost înscrise în registrul „Memoria lumii” al UNESCO. AGERPRES