Preşedintele PMP, Eugen Tomac, anunţă că el şi colegii săi de partid vor vota pentru Klaus Iohannis în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, excluzând varianta unui boicot.
„Îmi pare rău că nu am avut o dezbatere serioasă în al doilea tur între primii clasaţi. PSD merita prezentat aşa cum este astăzi la vârf, cu Viorica Vasilica Dăncilă candidat în finala prezidenţială. Pentru mine, democraţia înseamnă multă, foarte multă dezbatere şi luptă pentru idei, de aceea îmi doream această confruntare. Nu a fost, dar dincolo de acest lucru există o realitate. Duminică trebuie să votăm. Aşa că votul meu şi al colegilor mei va merge spre preşedintele Klaus Iohannis, nu putem boicota, nu avem voie să stăm acasă, trebuie să mergem şi să votăm împotriva PSD, împotriva mediocrităţii din politică”, a scris Tomac pe Facebook.
În opinia sa, există o singură opţiune pentru membrii PMP la votul din 24 noiembrie.
„În această finală nu există un rău mic sau mai mare, pur şi simplu nu există decât o singură opţiune. Un vot raţional pentru o Românie care să rămână ataşată valorilor euro-atlantice”, a precizat Tomac. AGERPRES