Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a găzduit marți, 19 noiembrie 2019, întâlnirea care a marcat lansarea proiectului Erasmus+ „Evaluation of agro-ecological development potential through transnational cooperation and entrepreneurial innovation”. La întâlnire au participat prof. univ. dr. Mihaela ONOFREI, prorector pentru activităţi studenţeşti şi parteneriate cu mediul economic şi sectorul public al UAIC, conf. univ. dr. Irina GOSTIN, managerul proiectului dar și reprezentanți ai tuturor intituțiilor partenere: Universitatea din București, Academia de Studii Economice din București, Universita degli Studi di Catania – Italia, Institute of Agricultural Economics – Serbia și Instituto Universitario de Lisboa –Portugalia.
În cadrul întâlnirii s-au discutat detaliile cooperării dintre parteneri și s-au stabilit activitățile ce vor fi desfășurate în proiect, printre care și o școală de vară pentru studenți, cursuri de formare pentru cadre didactice și specialiști în domeniu, precum și un curs online dezvoltat de universitățile implicate.
Proiectul Erasmus+ „Evaluation of agro-ecological development potential through transnational cooperation and entrepreneurial innovation” a fost depus și câștigat în cadrul competiției de proiecte „Acțiunea cheie 2 – Parteneriate strategice în domeniul învățământ universitar KA203”. Scopul proiectului este să aducă îmbunătățiri semnificative curriculei universitare pentru a acoperi noile nevoi de învățare ale studenților, în concordanță cu cerințele de pe piața muncii din domeniile economiei, biologiei și agriculturii. Valoarea grant-ului obținut de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași pentru implementarea proiectului este de 286.597 de euro.