Agenții economici și populația au contractat, în luna octombrie, de la băncile comerciale credite în sumă de 3 miliarde 336,2 milioane de lei, cu 17,9 la sută mai mult decât în perioada similară a anului precedent, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei (BNM). Cererea pentru credite rămâne înaltă, în pofida majorării în continuare a ratelor medii ponderate a dobânzii pe fondul creșterii inflației, informează MOLDPRES.
Date ale BNM arată că ponderea creditelor acordate în moneda națională a reprezentat 56,0 la sută din total finanțări bancare, iar a celor în valută 44,0 la sută. Volumul creditelor acordate în moneda națională a constituit 1 867,7 milioane de lei, în scădere cu 4,3 la sută față de luna precedentă și în creștere cu 6,1 la sută față de octombrie 2018.
O creștere și mai puternică, de 37,4 la sută față de perioada similară a anului precedent, a înregistrat volumul creditelor acordate în valută recalculat în lei moldovenești, care au constituit 1 468,4 milioane de lei.
Cele mai atractive au fost creditele acordate pe termene de la 2 până la 5 ani (40,7 la sută din totalul creditelor acordate). Creditele în moneda națională au fost reprezentate, preponderent, de creditele acordate persoanelor juridice (54,1 la sută), inclusiv creditele contractate de societățile comerciale nefinanciare care dețin o pondere de 46,0 la sută (dintre care 56,7 la sută revine comerțului). Creditele în valută au fost solicitate, în principal, de către societățile comerciale nefinanciare (95,8 la sută), ponderea majoră (58,7 la sută) revenind comerțului.
Băncile comerciale au acordat în zece luni credite în lei moldovenești în sumă de peste 18,8 miliarde de lei.