Custodele Coroanei Române, Margareta: Transformarea României în ţara de astăzi nu s-ar fi putut face fără sprijinul UE şi NATO

Play

Custodele Coroanei Române, Margareta, a afirmat, joi seară, că transformarea României în ţara de astăzi nu s-ar fi putut face fără sprijinul Uniunii Europene şi NATO, subliniind însă că apartenenţa la ambele instituţii nu s-ar fi realizat fără eforturile proprii.

„Atunci când am putut să mă întorc din exil şi am pus pentru prima oară piciorul în România, acum aproape 30 de ani, nimic legat de direcţia în care a mers ţara noastră nu era predictibil. Situaţia economică era groaznică. La fel şi imaginea noastră în lume. (…) Discuţia era doar despre orfelinate murdare, sate afectate de sărăcie şi mineri violenţi pe străzile Bucureştiului. Noi, românii, n-am fi putut niciodată realiza aceasta singuri. Transformarea noastră în ţara în care suntem astăzi nu s-ar fi putut face fără sprijinul celor două instituţii care continuă să stea la baza prosperităţii şi securităţii noastre astăzi, respectiv Uniunea Europeană şi Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord. Dar, în cele din urmă, apartenenţa noastră la ambele instituţii nu s-ar fi realizat fără propriile noastre eforturi”, a spus MS Margareta, la Palatul Regal, în discursul rostit la Seara Regală oferită în onoarea Corpului Diplomatic.

Custodele Coroanei a vorbit despre evenimentul istoric al primei Preşedinţii române a Consiliului Uniunii Europene, precum şi despre numirea unui român ca secretar general adjunct al NATO.

„Pentru o nouă generaţie de români, pentru cei născuţi după căderea dictaturii comuniste sau pentru cei care erau pur şi simplu prea tineri să-şi amintească anii totalitarismului, totul a început destul de natural: ţărilor UE le vine rândul să asigure Preşedinţia UE, iar la începutul acestui an a fost rândul României. Las istoricilor să decidă dacă am fi putut realiza procesul de transformare mai repede sau în mod diferit. Dar, mă bucură foarte mult să subliniez faptul că anul acesta am reuşit să conducem Preşedinţia Uniunii Europene, iar apoi un român a fost numit secretar general adjunct al NATO. Niciunul dintre manifestanţii care au luptat şi au murit pe străzile Bucureştiului în urmă cu trei decenii pentru a răsturna dictatura comunistă nu ar fi cutezat să prezică o astfel de urmare”, a spus MS Margareta.

Potrivit Custodelui Coroanei, „toate acestea sunt doar o etapă a unui proces în continuă desfăşurare şi avem multe altele de făcut”.

„De exemplu, raportul din octombrie al Comisiei Europene este îngrijorător, el constată existenţa încă a unor serioase deficienţe în lupta noastră împotriva corupţiei. Nu numai că este corect, dar este datoria Comisiei Europene de a continua lupta împotriva cancerului corupţiei pe întregul continent. Cu toate acestea, trebuie să ne amintim că această luptă – în care România trebuie să accepte că are o mare responsabilitate – este mai bine dusă dacă există un spirit de dreptate în modul în care toate ţările Uniunii Europene sunt tratate. Dar, deşi am căzut de acord, acum doi ani, asupra celor 12 puncte fundamentale care trebuiau atinse în această privinţă, am descoperit anul trecut că avem opt recomandări suplimentare pe care trebuia să le îndeplinim. Acest fapt tinde să creeze teama că aşa-numitul Mecanism de Cooperare şi Verificare, pe care România l-a semnat fără ezitare în anul 2007, ca măsură tranzitorie, va deveni, de facto, o decizie permanentă”, a atras atenţia Custodele Coroanei.

În opinia MS Margareta, „acelaşi lucru este valabil şi pentru aplicarea Acordului Schengen, în cazul căruia, orice facem, nu este niciodată suficient”.

„Din nou, nu sugerez să primim un tratament special şi nici nu mă număr printre cei care cred că România este victimizată; sunt pe deplin conştientă de presiunile pe care le au alte guverne ale Uniunii Europene. Cu toate acestea, merită de subliniat faptul că o Românie care se simte tratată egal cu celelalte ţări şi care nu primeşte nici mai mult, nici mai puţin decât sarcinile tuturor celorlalte state membre ale UE este un partener mai bun pentru voi, pe termen lung”, a adăugat aceasta.

Custodele Coroanei a vorbit şi despre situaţia de securitate din regiune, despre care a afirmat că „merită o atenţie sporită”.

„În urmă cu câteva luni, România şi-a unit mâinile cu Polonia şi Statele Baltice la 80 de ani de la semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop, acel odios tratat semnat de dictaturile ucigaşe ale secolului al XX-lea. De asemenea, susţinem cu toată inima eforturile actuale ale NATO de a stimula apărarea aliaţilor noştri baltici; securitatea lor rămâne securitatea noastră. Salut şi contribuţiile aliaţilor noştri în apărarea României. Dar mă întreb doar dacă facem destul, având în vedere problemele cu care ne confruntăm în Ucraina şi în jurul Mării Negre. Permiteţi-mi să vă reamintesc: toate atacurile Rusiei asupra securităţii noastre, de la atacul asupra Georgiei din 2008 până la atacul asupra Ucrainei din 2014 şi intervenţia militară rusă în Orientul Mijlociu în 2015 s-au întâmplat în partea noastră a lumii, în jurul a ceea ce obişnuia să fie numit ‘flancul sudic’ al NATO. Am sporit bugetele noastre de apărare şi vom continua în acest sens. Dar cu toţii ar trebui să rămânem fideli principiului nostru cardinal potrivit căruia securitatea europeană este indivizibilă; aceasta este lecţia pe care am învăţat-o din ororile secolului trecut”, a accentuat MS Margareta.

Ea s-a referit şi la rolul Coroanei Române în prezent, pe care o vede ca „unificator” şi „consolidator naţional”: „Văd Coroana şi rostul meu ca unificator şi consolidator naţional. Acest rol este şi mai important astăzi, când milioane de români trăiesc în afara ţării noastre. Am fost emoţionată de o instalaţie recentă pusă în City of London, districtul financiar al capitalei britanice, care spunea pur şi simplu ‘Mi-e dor de tine’, un mesaj al românilor care locuiesc peste mări şi ţări. Acesta este o ‘ramură’ a unei iniţiative pornită de la Cluj. Dar este un mesaj pentru noi toţi. Pentru că relaţiile dintre România şi ţări europene ca Franţa, Spania, Italia şi Marea Britanie, pentru a numi doar câteva, s-au schimbat pentru totdeauna prin prezenţa a milioane de români care s-au stabilit acolo. Conaţionalii mei îmbogăţesc cultura şi viaţa ţărilor de reşedinţă. Dar românii din afara ţării ne schimbă pe noi toţi aici, rămaşi acasă. Consider că este datoria mea de a consolida legăturile dintre diaspora şi ţară”.

Potrivit MS Margareta, „Instituţia Coroanei poate ajuta la stimularea orientării globale a României”.

„Sunt mândră de faptul că România continuă să deţină o reţea globală puternică de ambasade şi continuă să joace un rol activ în organizaţii precum Naţiunile Unite. Efortul nostru de anul acesta de a fi membru al Consiliului de Securitate al ONU nu a avut succes, dar el a fost o indicaţie clară a viziunii noastre globale, o viziune pe care eu şi Casa Regală rămânem hotărâţi să o susţinem şi să o îmbunătăţim. Patru generaţii ale familiei mele au lucrat în acest palat în beneficiul naţiunii şi noi, a cincea generaţie, nu putem face mai puţin. Vă rog să vă alăturaţi mie pentru a rosti o urare prieteniei dintre România şi ţările voastre şi pentru un Nou An fericit şi prosper!”, a încheiat Custodele Coroanei, Margareta.

Decanul Corpului Diplomatic din România, Nunţiul Apostolic Miguel Maury Buendia, a transmis, în numele şefilor misiunilor diplomatice acreditate în România, „distinse urări de prosperitate”.

„Sunt onorat să adresez Majestăţii Voastre şi Familiei Regale, în numele şefilor misiunilor diplomatice acreditate în România, distinse urări de prosperitate, acum când puţine zile ne mai despart de sfârşitul acestui an, timp care ne introduce în atmosfera Sfântului Crăciun, pregătindu-ne să trecem pragul Anului Nou. Fie ca aceste două sărbători să devină, atât pentru noi cei de faţă, cât şi pentru cei ce se află departe de casă, familie şi ţară o nouă posibilitate de reuniune, împărtăşire şi schimb de urări cu cei dragi”, a spus Miguel Maury Buendia.

El a mulţumit Custodelui Coroanei pentru „remarcabilul efort pe care îl depune zi de zi pentru România, pentru promovarea tradiţiilor şi valorilor ţării”.

Nunţiul Apostolic a amintit vizita Papei Francisc în România, care a adresat românilor mesajul „Să mergem împreună!”, succesul Preşedinţiei române la Consiliul Uniunii Europene, ca şi aducerea osemintelor Reginei Elena, alături de cele ale Regelui Carol al II-lea „în Panteonul Regal de la Curtea de Argeş”.

„Majestatea Voastră, în numele nostru, al tuturor, daţi-mi voie să asigur pe Majestatea Voastră şi Casa Regală de cele mai sincere urări de fericire şi pace. Crăciun fericit!Un Nou An fericit! La Mulţi Ani!”, a încheiat Nunţiul Apostolic.

Serile Regale în onoarea Corpului Diplomatic au început în anul 1866, în primul an de domnie al Principelui Suveran Carol I. Din acel an, în preajma fiecărui An Nou, Regii Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea şi Mihai I au păstrat neîntrerupt tradiţia onorării legăturilor diplomatice dintre România şi ţările lumii.

După o întrerupere de cinci decenii, Regele Mihai I a reluat tradiţia Serilor Regale anuale ale Corpului Diplomatic în decembrie 1997, la Bucureşti.

Custodele Coroanei a găzduit personal aceste evenimente, neîntrerupt, începând din anul 2009. Serile au avut loc la Palatul Elisabeta, în Holul de Onoare al Castelului Peleş şi, din anul 2016 , la Sala Tronului din Palatul Regal. AGERPRES