O NOUĂ EXAMINARE

Ce s-a întâmplat ieri în Aula Bibliotecii Centrale Universitare ține mai mult de un eveniment privat, chiar dacă invitatul SNSPA a fost preşedintele tuturor românilor, în fapt ”al românilor lui”.
Klaus Werner Iohannis a dorit să-și facă pofta și să se dea în scrânciobul dezbaterilor pe gustul lui, în sensul că a vorbit netulburat doar ceea ce au dorit pavilioanele urechilor sale să audă.
Camarila prezidențială a făcut tot ceea ce a dorit șeful lor, să nu-l tulbure, să nu-l scoată din mână, să-i lase orgoliu să înflorească precum florile de maci la marginea câmpului, a se citi ”la margine de codru des”. Așa zisa întâlnire cu presa nu are nici măcar tipicul conferințelor de presă, acolo unde fiecare jurnalist are acces, atât în sală cât și la microfonul de unde pot să pună întrebări. De această dată preşedintele și-a ales opt jurnaliști care să-i pună întrebări, nu mai mult de două, trei. Aceasta a fost tema pentru acasă a celor care au acceptat să-i facă jocurile, să sacrifice libertatea presei, mai ales că acest sacrificiu era cerut pe câmpul de luptă electorală.
Dezbaterea firească între candidații rămași în luptă nu a intrat în preocupările celui care ar fi trebuit să răspundă la fireasca întrebare: Ce ați făcut în ultimii cinci ani de mandat prezidențial? Klaus Werner Iohannis a fost obligat să-și imagineze acest gen de întâlnire, gândind că doar așa va putea să scape basma curată din neprietenoasa încleștare cu electoratul dornic să fie luminat de explicațiile prezidențiale. Poate că, actualul președinte a lucrat zi și noapte, iar noi, nepricepuții, nu suntem în stare să vedem mărețele sale realizări, este adevărat, făcute sub o atentă acoperire.
Ar trebui să-l privim și să ne mulțumim cu zâmbetul său tâmp, de gâgă, zâmbet cu o putere calorică similară cu aceea a ghețarului de la Polul Nord, blegit de încălzirea globală.
Klaus Werner Iohannis fuge ca dracul de tămâie de dezbatere, chiar și numai pentru că nu știe ce să răspundă la cele mai simple întrebări, următoarele după: Cum te numești?, Câți ani ai?, Unde stai? Și care încep cu întrebarea: Ce aveți de gând să mai faceți la Cotroceni, un nou mandat, atâta tip cât grădina nu mai necesită să fie supravegheată la firul ierbii?
Președintele nu a vrut să stea alături de Viorica Vasilica Dăncilă, de doamna aceea care vine din PSD, pentru ca să nu o legitimeze (SIC!). El a împrumutat o expresie de la Rareș Bogdan care, la rândul său, nu a reușit să-i înțeleagă sensul plenar. Ideea de legitimare era una bulversantă, când un substantiv folosit de oamenii de la circulație oferea frazei o autoritate cu un puternic ecou la public: ”Dacă nu te legitimezi, te duc la secție!” Acest traseu turistic poate fi enunțat, conform legii, de orice polițist, indiferent de studiile sale, de școală militară sau de academie. Nu cred să mai existe și în Poliția Română școlarizarea în câmpul muncii, cum mai există la strungari, frezori, lăcătuși, chelneri, bucătari.
A fost o întâlnire buimacă, în sensul amețelii care te cuprinde când privești în jos de pe terasa unui zgârie nor. Într-o astfel de postură nu mai știi dacă drumul înapoi trebuie făcut pe scări sau dacă, nu cumva, vei ajunge mai repede plonjând în gol.
A fost o întâlnire frumoasă, benefică, de senzație, un fel de respirat ușurat – ar încerca să ne dea de înțeles Klaus Werner Iohannis cel care a făcut față cu brio curtoaziilor mascate de așa zisele întrebări incomode, care a r fi trebuit să-l pună în dificultate.
Există un punct la care, fără voia mea, ne întâlnim, acela privind calitatea jurnaliștilor care au participat la jalnicul spectacol ”Iohannis știe, Iohannis răspunde”! Chiar dacă opt trebuie considerată a fi o cifră mică, atunci când aceasta am asociat-o cu profesia de jurnalist adevărat, mi-am dat seama că vorbim deja de spațiu excedentar, că deja opt devine o cifră generoasă, mult prea largă, mult prea încăpătoare pentru cei doi, trei jurnalişti profesioniști care, în cele din urmă, și-au dat seama la ce simulacru au acceptat să participe, dacă, într-adevăr, prezența lor la întâlnirea din Aulă l-ar fi legitimat pe Klaus Werner Iohannis, în calitatea sa voită de candidat la președinție, onorabil, adeptul respectului față de cetățeni, în fața cărora este obligat să se prezinte și să dea seamă, pregătindu-se să semneze sau nu un nou contract social.
Nu știu dacă, în cele din urmă, Klaus Werner Iohannis a aflat că el este în slujba poporului întreg și nu doar al românilor lui. Este și în slujba Vioricăi Vasilica Dăncilă, dar și a lui Liviu Dragnea, fiind obligat să respecte PSD ca un partid politic legitimat de votul poporului român. Klaus Werner Iohannis nu poate să distrugă nu un partid, dar nu poate să ucidă nici măcar un gând care se legitimează cu textul constituțional prin care în drepturile și libertățile cetățenești există dreptul la opinie, dreptul informație, dreptul la vot, la a fi ales sau la a alege. Klaus Werner Iohannis are nevoie de o nouă examinare în urma căreia să nu mai existe nici un dubiu că actualul președinte nu și-a făcut mea culpa pentru primul său mandat prezidențial.
ADI CRISTI