European Commission President-elect Ursula von der Leyen gestures as she addresses the European Parliament ahead of a vote of Members of the European Parliament on her college of commissioners, in Strasbourg, France, November 27, 2019. REUTERS/Vincent Kessler

Preşedintele ales al CE, Ursula von der Leyen: Suntem pregătiţi, Europa este pregătită. Mesajul meu este simplu: să ne apucăm de lucru

Preşedintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a promis miercuri, în plenul Parlamentului European, ”transformarea care va atinge fiecare parte a societăţii şi a economiei noastre”, în timpul mandatului de cinci ani al noului executiv comunitar, transmit AFP, Reuters şi dpa.

”Şi vom face acest lucru pentru că este ceea ce e corect, nu pentru că va fi uşor. Suntem pregătiţi, Europa este pregătită. Mesajul meu este simplu: să ne apucăm de lucru”, a spus Von der Leyen în discursul în care a prezentat obiectivele şi priorităţile noii Comisii Europene, care va fi formată din 12 femei (faţă de nouă femei în Comisia Juncker) şi 15 bărbaţi.

Ea a subliniat că statul de drept trebuie să fie respectat oriunde în interiorul blocului comunitar, remarcând că nu mai poate fi acordat vreun răgaz guvernelor naţionaliste din Polonia şi Ungaria aflate în dezacord cu Bruxellesul în privinţa respectării standardelor democratice.

”Nu poate exista şi nu va exista niciodată vreun compromis atunci când vine vorba despre respectarea statului de drept”, a spus Von der Leyen.

Pe de altă parte, Ursula von der Leyen a atenţionat că Uniunea Europeană trebuie să-şi reformeze sistemul de azil şi să-şi consolideze frontierele externe.

”Migraţia nu va pleca nicăieri, ea va rămâne cu noi. Este o tragedie că o mamă din Vietnam primeşte un mesaj de la fiica sa, din Europa, că nu are spaţiu pentru a respira”, a afirmat Ursula von der Leyen, cu referire la cazul celor 39 de migranţi găsiţi morţi, în luna octombrie, într-un camion frigorific în apropiere de Londra.

Migranţii care stau în Europa trebuie să fie integraţi, ”dar noi trebuie, de asemenea, să ne asigurăm că cei care nu au dreptul de şedere se întorc acasă”, a accentuat preşedintele ales al CE.

O provocare ”existenţială” pentru Europa este, potrivit Ursulei von der Leyen, combaterea fenomenului schimbărilor climatice. Şefa viitoarei Comisii Europene s-a angajat că Bruxellesul va adopta măsuri care vor contribui la adaptarea economiilor ţărilor membre la un consum mai mic de combustibil fosil şi la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

”Nu mai avem nici măcar un moment de pierdut în ceea ce priveşte lupta contra schimbărilor climatice”, a subliniat Ursula von der Leyen în plenul Parlamentului European.

În opinia sa, tranziţia către ”neutralitatea climatică” până în 2050 trebuie să fie realizată într-o ”manieră durabilă”, în contextul în care numeroase regiuni europene se bazează pe rezervele de cărbune pentru crearea de locuri de muncă, acoperirea cererii de energie şi creşterea economică.

În altă ordine de idei, Ursula von der Leyen s-a angajat să lucreze îndeaproape cu Regatul Unit pentru coordonarea ieşirii acestei ţări din Uniunea Europeană. ”Ştim cu toţi că un membru al familiei noastre intenţionează să părăsească uniunea noastră. Voi fi mereu o susţinătoare a rămânerii Regatului unit în UE. În pofida Brexitului, punţile şi prietenia între popoarele noastre nu pot fi rupte”, a accentuat Von der Leyen.

În intervenţia sa, liderul grupului europarlamentar al Partidului Popular European (PPE, ce are 182 de membri), germanul Manfred Weber, a promis sprijinul său pentru noua Comisie Europeană.

Cei 154 de eurodeputaţi social-democraţi şi cei 108 din grupul Renew Europe ar urma să voteze miercuri în marea lor majoritate în favoarea învestirii Comisiei Europene conduse de Ursula von der Leyen.

Totuşi, există şi voci discordante. Astfel, cinci eurodeputaţi socialişti francezi au anunţat că se vor abţine de la vot. ”Nu putem semna un cec în alb”, a explicat marţi eurodeputatul francez Raphael Glucksmann.

De asemenea, grupul Verzilor a anunţat că membrii săi se vor abţine de la vot.

În schimb, eurodeputaţii din extrema stângă (grupul GUE/NGL) şi extrema dreaptă ar urma să voteze împotriva noii Comisii Europene. AGERPRES