Crăciunul vine anul acesta la Kaufland în atmosfera fantastică din Star Wars. Sub mottoul: „Crăciunul, mai bun ca niciodată”, Kaufland lansează o campanie promoțională dedicată sărbătorilor de iarnă într-o tematică inspirată din celebra serie de filme a lui George Lucas, care a cucerit inimile a milioane de fani de-a lungul timpului. „Pentru a marca noul film „Star Wars: Skywalker – Ascensiunea“, care va rula în cinematografe începând cu 20 decembrie, Kaufland începe colaborarea cu Disney și aduce pentru fanii seriei o mulțime de surprize, printre care cartonașe colecționabile cu personajele preferate, o aplicație, disponibilă în Google Play și App Store, și o colecție inedită de articole din lumea Star Wars, de la tricouri, până la căni și jucării”, se arată într-un comunicat de presă al Kaufland România. Astfel, începând cu data de 27 noiembrie, clienții Kaufland pot colecționa cele 48 de cartonașe cu personaje din episoadele I – IX ale îndrăgitei serii Star Wars. Fiecare dintre acestea se regăsește și într-o variantă holografică. „Avem zilnic șansa să alegem binele, în toate provocările pe care le întâmpinăm. Anul acesta ne-am propus să aducem împreună spiritul Crăciunului și al Star Wars, într-o poveste cu și despre puterea darului și a binelui pe care îl putem face fiecare dintre noi“, a declarat Valer Hancaș, Director Comunicare & Corporate Affairs Kaufland România. Pentru a învăța să stăpânească Forța, clienții se pot antrena folosind aplicația K Master, prin intermediul căreia pot parcurge, chiar în magazine, un drum al dezvoltării, pentru a deveni Maestru Jedi. Cu probe, provocări captivante, experiențe de realitate augmentată și realitate virtuală, aplicația oferă o experiență complexă. Aceasta poate fi descărcată din App Store sau Google Play. „La fiecare 50 de lei cheltuiți în magazin, clienții primesc automat un plic de culoare albastră cu două cartonașe colecționabile Star Wars, care pot fi obținute și la achiziționarea anumitor produse asociate campaniei, semnalizate în revista săptămânală Kaufland și la raft. Cartonașele din campania de tip colecție sunt disponibile și în plicuri de culoare gri și pot fi cumpărate la prețul de 2 lei/set. Acestea pot fi adunate într-un album special, disponibil la prețul de 9,99 lei”, precizează reprezentanţii Kaufland România în comunicat. Albumul conține, pe lângă cele 48 de spații pentru cartonașe, și 4 etape de învățare pentru cei care vor să știe cum să folosească Forța, sub formă de exerciții și informații utile pentru parcurgerea întregului traseu, de la novice la inițiat. În magazine va exista un spațiu special destinat tuturor produselor incluse în campanie, inclusiv ochelarii VR dedicați aplicației K Master, ce pot fi achiziționați la prețul de 9,99 lei. În magazinele Kaufland din România va fi disponibilă prima serie de articole vestimentare pentru femei, bărbați și copii, special concepută cu ocazia campaniei Star Wars, ce include haine de zi și pijamale cu modele inspirate din noul film. Toate articolele sunt fabricate din bumbac organic, iar ambalajele sunt realizate din materiale sustenabile. Cu ocazia campaniei, Kaufland și Disney au dezvoltat și un spot TV, ce îmbină povestea Kaufland de Crăciun cu lupta dintre bine și rău omniprezentă în saga Star Wars. Acesta poate fi vizionat pe canalul Youtube al companiei: www.kaufland.ro/spot-craciun. Pentru a descoperi personajele preferate din Star Wars și a se bucura de tombole cu premii galactice, precum și de multe alte surprize, Kaufland a pregătit pentru clienții săi evenimente dedicate, în mai multe magazine din țară. Calendarul evenimentelor în magazinul Kaufland Iași, din strada Păcurari, nr. 86 M – 9 decembrie, ora 18:00. (E.M.)