Proiecție specială „European Cinema Night”, la Cinematograful „Ateneu”

Cinematograful „Ateneu” îi invită pe 5 decembrie pe iubitorii celei de-a şapte arte la o proiecție specială în cadrul European „Cinema Night”, eveniment dedicat filmului european, care se desfășoară în perioada 2-6 decembrie în 54 de orașe din Europa. În avanpremieră va rula filmul „Tânărul Ahmed / Le jeune Ahmed”, regizat de Luc și Jean-Pierre Dardenne, recompensat cu Premiul pentru regie la Cannes și distribuit în România de Independența Film. După proiecție va avea loc o dezbatere, moment în care iubitorii de film vor putea intra în dialog cu invitata noastră specială, criticul de film Irina-Margareta Nistor. Dezbatarea va fi urmată de un cocktail, în foaierul Ateneului Național din Iași. Proiectul este finanţat de programul Creative Europe – MEDIA şi co-organizat de reţeaua Europa Cinemas.

Programul evenimentului:

* Joi, 5 decembrie  

19.20 Proiecție film „Tânărul Ahmed” (r. Jean-Pierre Dardenne, Luc Dardenne)

20.50 Q&A cu Irina Margareta Nistor, critic de film

21.30 Cocktail

Intrarea este liberă, iar rezervările se pot face pe site-ul www.cinemaiasi.ro sau direct la casieria Ateneului din Iași. (E.M.)