Breaking News

Raed Arafat: Oamenii de rând sunt primii care trebuie să intervină în cazul unor dezastre

Oamenii de rând sunt primii care trebuie să intervină în cazul unor dezastre, să se ajute între ei şi să colaboreze cu autorităţile, pentru că niciodată o ţară nu va fi perfect pregătită, a declarat, miercuri, Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

El a participat la deschiderea conferinţei Understanding Risk Europe, organizată la Bucureşti de Banca Mondială şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, iar jurnaliştii l-au întrebat cât de pregătită este România să facă faţă dezastrelor.

„Am zis-o şi o zic din nou: suntem mai pregătiţi ca înainte, dar nu suficient de pregătiţi să fim liniştiţi. Ne trebuie mai multă pregătire, mai multă dotare, mai mult exerciţiu şi resurse umane. Dar dacă ne comparăm acum cum eram acum trei-patru ani lucrurile sunt schimbate radical. De la containerele de căutare-salvare, care sunt câte două pe judeţ, adică avem aproape 90 în ţară, echipamentele achiziţionate, dotările care au intrat pe toate liniile, şi cea medicală şi ce va mai intra, toate acestea ne-au făcut mai pregătiţi. Exerciţiul pe care l-am făcut recent, ultimul exerciţiu, din 2012, pe cutremur, ne-a făcut să devenim mai pregătiţi pentru el, indiferent ce zice unul sau altul”, a spus oficialul MAI.

Potrivit acestuia, în cazul exerciţiului din 2012, faptul că s-a lucrat la nivel internaţional, cu forţe din mai multe ţări, a rodat foarte mult mecanismele de lucru ale salvatorilor români.

„Niciodată, pentru un dezastru, o ţară nu va fi pregătită perfect. Aici trebuie să înţeleagă toată populaţia că, în cazul unui dezastru, momentul este al solidarităţii. Trebuie efectiv – şi zic deschis această treabă – să nu-i mai asculte pe cei care încearcă să inflameze spiritele, care încearcă să creeze un beneficiul din situaţia de dezastru pe orice linie, interese fie ele politice, fie ele altele, şi să se concentreze pe a se ajuta între ei şi a colabora cu autorităţile. Asta este important”, a subliniat Arafat.

El spune că este foarte important ca oamenii să verifice din cel puţin 2-3 surse orice ştire care apare în social media.

„Foarte multe dintre lucrurile aruncate în social media sunt intenţionat aruncate de persoane care nu sunt cele care figurează pe contul respectiv şi care au intenţie de a destabiliza o ţară, o autoritate, de a reduce încrederea în serviciile de urgenţă ale unei ţări prin folosirea acestor mijloace”, a susţinut oficialul guvernamental.

El a sfătuit populaţia să aibă încredere în autorităţile statului şi a îndemnat la solidaritate, pentru că, în primul rând, oamenii trebuie să se ajute între ei.

„Aşa că lumea să aibă încredere în serviciile de intervenţie, că nimeni nu are dorinţa să neglijeze, să întârzie, să fie siguri că se va face tot ce este posibil, dar primii de care avem nevoie sunt oamenii de rând şi populaţia. Ei sunt primii care intervin, nu este nicio ruşine aici. Aceasta este şi abordarea din această conferinţă. Este vorba de „all society aproach” (implicarea întregii societăţi – n.r.). Nu „all Government”, ci „all society”, care include şi Guvernul, şi tot. Aceasta înseamnă că începem de la omul de rând şi urcăm până la nivel de Guvern, de entităţi statale, de inspectorate, de departament pentru situaţii de urgenţă”, a completat Arafat.

Întrebat dacă va rămâne în Guvernul actual, el a răspuns: „Întrebarea asta nu mie trebuie să mi-o puneţi”. AGERPRES