Chişinău, 28 nov. /MOLDPRES/. Decretul privind rechemarea lui Igor Bolboceanu din funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Turcia, în Republica Libaneză și în Regatul Hașemit al Iordaniei va fi publicat în numărul de vineri, 29 noiembrie al Monitorului Oficial, comunică MOLDPRES.
Prezentul decret intră în vigoare la data publicării.
Tot în numărul de mâine al Monitorului Oficial va fi publicat şi decretul şefului statului privind conferirea „Ordinului de Onoare” Bibliotecii Naţionale pentru Copii „Ion Creangă”. Distincţia a fost oferită pentru “merite deosebite în dezvoltarea biblioteconomiei, pentru contribuţie substanţială la salvgardarea patrimoniului naţional documentar şi succese în consolidarea colaborării interbibliotecare”.
Cu distincţii de la Preşedinte s-au ales recent şi patru membri ai comunităţii evreieşti din R. Moldova.