CCR a validat, joi, rezultatul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale

Curtea Constituţională a României (CCR) a validat, joi, rezultatul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.


În urma scrutinului, Klaus Iohannis a obţinut un nou mandat la Cotroceni.

Hotărârea CCR a fost citită de preşedintele Curţii, Valer Dorneanu, într-o şedinţă solemnă.

Biroul Electoral Central a anunţat joi rezultatele celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Astfel, Klaus Iohannis a obţinut 66,09% din numărul de voturi valabil exprimate, iar Viorica Dăncilă – 33,91%. AGERPRES