Începând cu data de 1 ianuarie 2020, tarifele percepute de SC Salubris SA pentru ridicarea, transportul şi depozitarea gunoiului menajer din municipiu se vor majora cu 30%, au decis aleşii locali, vineri, 29 noiembrie, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local. Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu voturile consilierilor PSD, ALDE şi PMP, în timp ce reprezentanţii PMP s-au abţinut de la vot. Potrivit proiectului înaintat de SC Salubris SA, taxa de deşeuri va creşte de la 10,28 lei/lună/persoană, inclusiv TVA, în prezent, până la 13,01 lei/lună/persoană, inclusiv TVA, tarif care se va aplica în cazul asociaţiilor de proprietari. Noutatea este însă introducerea, de la 1 ianuarie 2020 a unei aşa-zise “taxe de regularizare”, care urmează să fie aplicată persoanelor care nu depozitează selectiv deşeurile (gunoi menajer, plastic, hârtie, sticlă, etc.). Măsura se va aplica, în prima etapă (1 ianuarie – 31 mai 2020) doar clienţilor persoane fizice ale SC Salubris SA, ea urmând să fie extinsă şi către asociaţiile de proprietari, începând de la 1 iunie 2020. Potrivit proiectului de hotărâre, clienţii SC Salubris SA (casnici şi noncasnici) care nu precolectează separat deşeurile vor fi taxaţi suplimentar cu 22,26 lei/mc, fără TVA. În ceea ce priveşte asociaţiile de proprietari, taxa se va aplica în sistem pauşal, la acelaşi cost de 22,26 lei/mc la nivelul întregii asociaţii. Valoarea de 22,26 lei/mc este calculată în funcţie de mai mulţi indici care ţin cont de media de deşeuri colectată pentru un punct gospodăresc. Astfel, dacă, de exemplu, cantitatea de deşeuri colectată de la o asociaţie de proprietari este de 20 de mc, pentru care un locatar plăteşte tariful standard, de 13,01 lei/lună/persoană, tot ceea ce depăşeşte cantitatea de 20 de mc urmează să fie taxată suplimentar. (E.M.)