În primele zece luni ale anului, prin intermediul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi au fost încadrate în muncă, prin măsurile prevăzute în Programul Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, 9.581 persoane, dintre care 3.774 femei. Potrivit unei informări a reprezentanţilor agenţiei, din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 2.997 au peste 45 de ani, 2.608 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 2.684 au între 25 și 35 de ani, iar 1.292 sunt tineri sub 25 de ani (1.291 tineri NEET). În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 4.667 provin din mediul urban, iar 4.914 persoane sunt din mediul rural. Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii profesionale (2.448), urmate de cele cu studii liceale şi postliceale (2.372) și studii primare sau fără studii (2.225). Numărul celor cu studii gimnaziale este de 1.288 iar cei cu studii superioare sunt în număr de 1.248. „Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Iaşi, 7.348 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre”, a declarat Gabriela Vasilache, directorul executiv al AJOFM Iaşi. Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a AJOFM Iași, beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată. Astfel, în primele zece luni ale anului 2019, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 14.559 persoane. (E.M.)
Related Articles
Un nou cutremur de 4,3 grade s-a produs luni dimineaţa în zona seismică Vrancea
14 martie 2022 10:42
ANRE a acreditat până la 31 decembrie 2015 capacități de 4.662 MW de energie regenerabilă
20 ianuarie 2016 14:43
Un nou acord de colaborare între UMF Iaşi şi Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău
12 noiembrie 2016 10:13
O nouă revistă științifică editată de Universitatea de Ştiinţele Vieţii “Ion Ionescu de la Brad”
12 octombrie 2021 10:29
Check Also
Close
-
Program de susținere a ONG-urilor mici, lansat de Kaufland România14 februarie 2019 17:52