Luni, 2 decembrie, a avut loc inaugurarea oficială a celui mai nou corp de clădire al Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Grigore T.Popa”. Este vorba despre imobilul situat pe strada Grigore Ureche, în care până în urmă cu câţiva ani a funcţionat Universitatea „Petre Andrei” (UPA) din Iaşi. În urma unui proces cu statul român, fostul proprietar a pierdut clădirea, care a fost cumpărată, contra sumei de patru milioane de euro, de către UMF. Imediat după achiziţionare, în urmă cu un an şi jumătate, imobilul, care poartă numele lui Nicolae Leon, fostul rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi la momentul Marii Uniri, a intrat într-un amplu proces de reabilitare și modernizare. Le evenimentul care a avut loc luni au fost prezenţi, printre alţii, prefectul Marian Şerbescu şi primarul Mihai Chirica, din partea autorităţilor locale, Vasile Asandei, directorul general al Agenţiei de Dezvoltare Regionale Nord-Est (ADRNE), precum şi conducerea UMF Iaşi, în frunte cu prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul instituţiei. Evenimentul a debutat cu dezvelirea bustului de la intrare, care-l reprezintă pe profesorul Nicolae Leon, patronul spiritual al clădirii, moment urmat de tradiționala tăiere a panglicii de către rectorul UMF Iași, directorul general ADR Nord-Est și primarul Iașului. Discursurile oficiale s-au ținut în Aula „Alexandru Brăescu”, denumită după fostul psihiatru, internist și balneolog, profesor al Facultății de Medicină din Iași, director al stațiunii balneare Slănicul Moldovei și ctitor al așezămintelor spitalicești de la Socola. În deschidere, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi, a prezentat, pe scurt, și câteva detalii tehnice ale clădirii: „Vorbim de o capacitate totală de 1833 de locuri, dispuse pe 13 etaje. Avem aici nu mai puțin de 6 amfiteatre de câte 120 de locuri fiecare, cu posibilitatea tehnică de a uni două dintre ele, obținând astfel, atunci când va fi nevoie, un spațiu generos de 240 de locuri. Vorbim, de asemenea, despre numeroase săli de lucrări, de cabinete pentru cadrele didactice și, foarte important, despre noul Centru de Abilități Fundamentale al Universității, care va funcționa la etajele 2 și 3 ale clădirii”, a afirmat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu. Rectorul UMF Iași a explicat, totodată, de ce noua clădire a fost botezată cu un nume mai puțin cunoscut noilor generații: „Din pleiada de personalități pe care Iașul a dat-o medicinii, am ales numele lui Nicolae Leon din două motive: Odată, pentru spiritul său inovator și vizionar. Ca decan al Facultății de Medicină din Iași, Nicolae Leon a fost un promotor al noului, iar ideile inovatoare pe care a reușit să le transpună în fapte au avut efecte la nivelul învățământului superior medical din întreaga țară. Învățământul experențial este un bun exemplu în acest sens, Nicolae Leon fiind cel care a reușit să introducă în regulamentele vremii obligativitatea excursiilor de studiu pentru elevii școlilor secundare. De asemenea, Nicolae Leon a dorit întinerirea corpului profesoral al Facultății de Medicină din Iași, astfel că, în perioada decanatului său, au avut acces în facultate tineri foarte valoroși, care au devenit creatori de școală medicală ieșeană. Al doilea și poate cel mai important motiv pentru care ne aflăm astăzi într-o clădire ce-i poartă numele este acela că Nicolae Leon a fost rectorul Universității ieșene în anul Marii Uniri”, a spus rectorul UMF. Vasile Asandei, directorul general al ADRNE, partener al UMF Iași în acest proiect, a felicitat universitatea pentru această realizare. „Sunt foarte bucuros pentru că în exercițiul acesta financiar am reușit și sper să reușim să mai finalizăm astfel de proiecte de infrastructură de diverse feluri. În primul rând pentru că am avut la dispoziție fonduri europene pe care a trebuit să le folosim și să le folosim bine, dar și pentru că urmează un exercițiu financiar în 2021-2027 foarte provocator pentru noi. Vom avea o sumă mare de bani pe care va trebui s-o folosim în principal pentru partea de inovare, transfer tehnologic, antreprenoriat ș.a.m.d., tot ce înseamnă o Europă mai inteligentă. Banii pentru infrastructuri se vor reduce”, a precizat Vasile Asandei. La rândul său, primarul Mihai Chirica, a mărturisit în discursul său că se bucură că această clădire a fost achiziționată de Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași: „Sunt lucruri frumoase care se întâmplă la Iași prin efortul comun al UMF Iași și a ADR Nord-Est. S-a dorit de la început să fie o instituție de învățământ și până la urmă a ajuns unde trebuie, la cea mai prestigioasă universitate a Iașului și la cel mai bun ambasador al Iașului”. Idee subliniată și de prefectul Iașului, domnul Marian Șerbescu: „Este un moment important în viața UMF-ului și în viața Iașului că a fost redată în circuitul educațional o clădire care pentru asta a fost creată. Mă bucur că nu a fost preluată de samsarii imobiliari. Felicitări domnule rector și întregii echipe de la UMF pentru acest proiect”, a spus Mihai Chirica. Cel mai nou corp de clădire al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, denumit „Nicolae Leon”, este un spațiu modern, dedicat activității didactice (disciplinelor preclinice), care conține șase amfiteatre și o aulă cu 220 de locuri, o sală documentare IT și numeroase săli de lucrări și cabinete pentru cadrele didactice. Capacitatea totală este de 1833 de locuri, dispuse pe 13 etaje. Valoarea totală a proiectului este de 26.185.298 lei din care 25.819.447,55 sunt cheltuieli eligibile prin proiectul «Recompartimentare, modernizare spații de învățământ, cu păstrarea funcționalului existent», finanțat de Uniunea Europeană, pe axa prioritară 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, din cadrul Programului Operațional Regional (POR) al Uniunii Europene exerciţiul financiar 2014-2020. (E.M.)