Majoritatea germanilor sunt favorabili reducerii dependenţei de SUA şi strângerii relaţiilor cu Rusia, relevă un sondaj realizat de YouGov la comanda agenţiei dpa.
În proporţie de 55%, persoanele intervievate au declarat că, în cazul unui atac, ar dori ca statele europene din NATO să se apere singure, fără ajutor din partea Statelor Unite.
În schimb, 21% dintre respondenţi nu vor să renunţe la sprijinul militar al SUA.
Pe de altă parte, 48% sunt de acord cu o retragere totală sau parţială a celor 35.000 de militari americani staţionaţi în Germania, în timp ce procentul celor care consideră că întregul contingent american ar trebui să rămână este de 32%.
Sondajul mai relevă un sprijin puternic pentru relaţii mai apropiate cu Rusia, 54% dintre respondenţi declarând că NATO ar trebui să coopereze mai strâns cu această ţară.
Numai 21% sunt favorabili menţinerii poziţie dure împotriva Moscovei.
Sondajul arată o divizare în ce priveşte sancţiunile economice aplicate de Uniunea Europeană împotriva Rusiei: 34% sunt de acord cu suspendarea lor, 37% sunt împotrivă, iar 29% nu au exprimat o opinie.