Gala Voluntarului Ieşean – la cea de-a doua ediţie

Casa de Cultură a Studenților (CCS) organizează joi, 5 decembrie, de la ora 19.00, în Sala „Gaudeamus” cea de-a doua ediție a Galei Voluntarului Ieșean, competiție locală pentru mișcarea de voluntariat, prin recunoașterea meritelor voluntariatului la nivelul oraşului. Competiția își propune să ofere o binemeritată recunoaștere publică a persoanelor care dăruiesc în mod constant din timpul, energia și abilitățile lor pentru a se implica în comunitatea din care fac parte, precizează organizatorii. „Categoriile în cadrul cărora vor fi premiate proiectele și inițiativele de voluntariat în anul 2019 sunt: voluntarul anului, proiectul de voluntariat al anului, coordonatorul de voluntariat al anului și organizația anului. De asemenea, pentru a doua categorie menționată se poate opta pentru unul dintre domeniile: social, sănătate, cultură, sport, educație, tineret, activism civic și mediu”, se arată într-un comunicat al CCS. La categoria social vor fi premiate proiectele care susțin implicarea și dezvoltarea tinerilor în societate, pornind de la implicarea acestora în activități de binefacere, la sănătate proiectele care promovează a unui stil de viață sănătos, de prevenire a unor boli sau dependențe, de acțiuni concrete de ajutor/ameliorare pentru persoanele care suferă de diferite boli, la cultură proiectele în care tinerii organizează și/sau sunt beneficiari în activități culturale și interculturale, la sport proiectele în care tinerii sunt implicați direct în activități sportive, în evenimente sportive în calitate de voluntari, la educație proiectele care promovează metode inovative de educație formală și non-formală, la nivel universitar și preuniversitar, la tineret, proiectele care au avut în prim-plan acțiuni de tineret, la mediu proiectele care promovează educația ecologică, protejarea mediului înconjurător, formarea unei atitudini responsabile faţă de mediu, iar la categoria activism civic proiectele care promovează implicarea civică în comunitate. Formularele de candidatură vor fi evaluate de către evaluatori din domeniu. Juriul este ales în funcție de experiența și expertiza fiecăruia, în domeniul voluntariatului și a domeniului pentru care a efectuat evaluarea. Membrii juriului sunt reprezentanți ai societății civile, ai companiilor și ai instituțiilor publice. Juriul este compus din Dorina Țicu, reprezentant al Primăriei Municipiului Iași, Ana Maria Șchiopu, reprezentantul SC Salubris SA, Maria Pruteanu, reprezentant al Facultății de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului Iași din cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi”, Delia Roșu, reprezentantul Ateneului Național din Iași, Emilian Marcu, scriitor, şi, respectiv, Mihaela Cojocaru, reprezentantul Casei de Cultură a Studenților Iași. „Viziunea Casei de Cultură a Studenților din Iași este o mișcare acceptată, susținută și recunoscută pentru contribuția sa la coeziunea, incluziunea și solidaritatea socială și la respectul pentru oameni și mediu, pe baza asumării la nivel individual și instituțional a responsabilității sociale manifestate prin voluntariat. Casa de Cultură a Studenților, prin proiectele sale a contribuit, a inițiat și a dezvoltat numeroase instrumente și demersuri care să vină în ajutorul creșterii mișcării de voluntariat din Iași”, se menţionează în încheierea comunicatului organizatorilor. (E.M.)