1.

Întuneric etern

O lume grotescă

Un val de căldură

cu flăcări și fum

cu țipete scurte

și urlete multe

cu vaiete, rugi

și blesteme cărunte

un drum care duce

de dincolo-aici

și coarne

și cozi cu pocnet de bici

și voci, da,

malefice groaznice voci

ce vin din adâncuri

ieșind printre roci

 

2.

din brațele tale

cu lacrimi udate

aici am ajuns întins doar pe spate

acum mă ridic

și privesc aiurit

să vreau să-nțeleg

ce face-un chibrit cu flacăra sa

să pătrund noaptea grea

și ochiul să-mi vadă

dacă va putea…

Zadarnic.

Un gând cam aiurea mă trece

sunt mort, fără ochi, fără suflet,

sunt rece

 

 

3.

doar poemul mai este viu

lângă mine

sau poate

nici el n-are sânge prin vene

căci altfel

nu m-ar mai recunoaște

în lumea

prin care dracul mă paște

– Măi, Lucifer,

mișele, dă-mi un salut

Să-ți declin pocitania cuvântului

slut

Nu știu dacă jos voi rămâne

sau sus

Dar știu că pe-aici

a trecut și Iisus

De la el n-au mai fost

în cazan inimi bune

Doar draci, criminali, borfași și nebune

 

4.

Mai bine să aud

ce-mi spune poemul

singurul care conjugă eternul

care știe mai mult

decât viața le știe

el nefiind ființă,

fiind doar ceea ce scrie

Poemul la rându-i pare întrebător

sunt mult prea multe focuri

picior peste picior

și mult prea multe coarne

cu cozile în aer

cu mutre deșănțate pe postere și flyer

poemul se întoarce

în pixul care-l scrie

e speriat,

refuză astfel să mai învie

în sensul de a fi

scris, strigat sau memorat

păstrat în sinea lui

ca-ntr-un mormânt blindat.

ADI CRISTI