Biroul Permanent provizoriu al PSD va decide dacă va fi extraordinar sau ordinar Congresul partidului

Biroul Permanent provizoriu al PSD va decide dacă va fi extraordinar sau ordinar Congresul partidului care urmează să fie organizat în luna februarie a anului viitor, a declarat, luni, preşedintele interimar al formaţiunii, Marcel Ciolacu.

„Este prima şedinţă a Biroului Permanent în acest format, avem un mandat foarte clar, în afară de efortul comun de a începe reconstrucţia Partidului Social Democrat, avem un mandat de organizare a Congresului. Astăzi vom lua o decizie şi vom merge cu o propunere la viitorul Comitet Executiv, dacă este un Congres ordinar sau extraordinar. Eu o să rog colegii să fie de acord ca la următorul Comitet Executiv să avem invitaţi primarii de mari municipii şi preşedinţii de Consilii judeţene, astfel încât decizia să fie una cât mai largă”, a precizat Ciolacu, la începutul şedinţei conducerii PSD.

El a adăugat că, în cadrul reuniunii, vor fi luate şi o serie de decizii administrative şi se vor forma două lucruri de lucru – unul pentru diaspora şi unul pentru relaţia cu sindicatele. AGERPRES