COMPANIA IULIUS A RECONFIGURAT PROIECTUL DE EXTINDERE A ANSAMBLULUI PALAS

Ansamblul Palas este o investiție pentru comunitate, care, așa cum a făcut-o și până acum, se dezvoltă cu responsabilitate față de patrimoniul cultural și istoric al Iașului, dar și față de locuitorii orașului. Proiectele companiei IULIUS sunt într-o fază a dezbaterilor publice, al căror scop de consultare este real și extrem de important pentru stabilirea formei finale.Ca urmare a dezbaterii publice organizate în data de 4 decembrie 2019 la Primăria Municipiului Iași, care a oferit prilejul unui dialog onest și contextul pentru a afla puncte de vedere diferite și argumentate, compania IULIUS a reconfigurat propunerile pentru extinderea ansamblului Palas. Considerăm că este necesar un timp mai îndelungat de reflecție asupra tuturor sugestiilor și propunerilor reieșite. Prin urmare, în această etapă de dezvoltare vom exclude corpul A3.1 (clădirea înaltă din zona blocurilor K1 – K7, strada Palas) și amenajarea esplanadei Teatrului Luceafărul, inclusiv extensia propusă pentru Palas Mall către aceasta, din noile configurări pentru modificarea PUZ – CP aprobat pentru edificarea ansamblului Palas prin HCL 375/ 01.09.2009. Se menține decizia de a înlătura clădirea E.ON. Palas a contribuit în mod semnificativ la dezvoltarea din ultimii ani a Iașului, din punct de vedere economic, turistic și social. Este investiția care a revitalizat centrul orașului, a pus Iașul pe harta industriei IT din întreaga lume, a crescut șansele de angajare și retenția tinerilor, a transformat zona centrală într-o platformă culturală și de socializare pentru întreaga comunitate, a generat venituri consistente la economia locală (peste 20 de milioane de euro până în prezent), a sporit atractivitatea turistică a Iașului. Ne dorim să continuăm acest demers într-un parteneriat cu societatea civilă. Mulțumim tuturor celor preocupați de dezvoltarea Iașului și apreciem interesul pe care comunitatea îl acordă proiectelor propuse de compania IULIUS.

Departament PR IULIUS