Breaking News

IOHANNIS: Este nevoie de un mix de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că este nevoie de un mix de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar şi a adăugat că a discutat pe tema bugetului cu premierul Ludovic Orban, precum şi cu ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

„Am avut o discuţie pentru pregătirea bugetului. Domnul premier şi domnul ministru al Finanţelor au dorit să mă informeze despre stadiul lucrurilor în această zonă extrem de importantă. Elaborarea şi aprobarea bugetului pentru anul viitor reprezintă cea mai importantă acţiune politică a Guvernului din acest an, din această lună decembrie”, a precizat şeful statului înainte de şedinţa Adunării Generale a Asociaţiei Municipiilor din România.

Despre faptul că ministrul Finanţelor l-a informat că va avea o indemnizaţie ‘îngheţată’, Iohannis a spus: „Mi se pare un lucru potrivit”.

„Dacă vrem să fim politicieni responsabili, trebuie – noi, care suntem în vârful piramidei – să fim primii care dăm semnalul că înţelegem că nu toată lumea poate să beneficieze tot timpul de creşteri salariale. Şi este un moment potrivit pentru a arăta că orice creştere salarială, oricât de mult dorită ar fi, trebuie să fie şi oportună. I-am încurajat să meargă mai departe cu această măsură propusă”, a adăugat el.

Întrebat dacă susţine măsuri precum cumulul de pensii şi salarii sau concedieri, Iohannis a reiterat că „este nevoie de un mix de măsuri pentru a permite, totuşi, reducerea deficitului până într-o zonă rezonabilă, spre 3%”.

„Este clar că acele guverne eşuate pesediste au exagerat cu măsuri care au fost luate pe picior, fără o analiză serioasă şi acum guvernul liberal trebuie să vină cu o atitudine foarte responsabilă. Evident, toată lumea îşi doreşte să crească salariile, să crească pensiile, dar în acelaşi timp trebuie să avem în vedere şi limitarea bugetului. Nu putem să pornim de la premisa că bugetul este oricât de mare dorim. Şi atunci i-am încurajat (pe premier şi pe ministrul de Finanţe – n.r.) să vină cu un mix de măsuri, pe de o parte, de încurajare a creşterii economice, care permite cheltuieli mai mari, dar în acelaşi timp, pentru anul 2020, care trebuie să fie anul reechilibrării bugetare, trebuie găsite metode pentru a reduce cheltuiala acolo unde poate fi redusă, fără a se apropia de buzunarul românului, care încă nu-şi permite cât îşi doreşte”, a argumentat preşedintele. AGERPRES