Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi – Muzeul de Istorie a Moldovei organizează în perioada 10 decembrie 2019 – 15 februarie 2020, la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”, expoziția temporară „Ateneul Popular Tătărași – 100 de ani de la înființare”. În Moldova, această instituție, „care s-a remarcat între toate ateneele”, după cum scria Tudor Arghezi în 1928, a desfășurat o importantă activitate culturală, militând pentru păstrarea spiritului unității de neam. Înființat în „Mahalaua Tătărași”, în anii 1919 – 1920, Ateneul a constituit un exemplu, după modelul acestuia luând fiinţă asemenea lăcaşuri de cultură şi în alte cartiere ieşene, apoi şi în alte localităţi: Ploieşti, Chişinău, Tecuci, Huşi, Piatra Neamţ. Se impune, aşadar, la o sută de ani de la înfiinţare, să reevaluăm – valorificând inedite documente și fotografii din patrimoniul Muzeului de Istorie a Moldovei – intensa activitate culturală a Ateneului Popular Tătăraşi. Vernisajul va avea loc marți, 10 decembrie, la ora 17.00, și va fi completat de un program artistic, susținut de Beatrice Popliuc și Carmina Vidrașcu, de la Artwork Atelier Iași – coordonator prof. Ramona Tumurug; Lorenzo Moise, Francesco Moise, Giulia Moise, Andrei Nicăi, Daria Gafincu și Măriuca Ionescu, de la Palatul Copiilor Iași – coordonator: prof. Claudia Martinică. (E.M.)