Cei mai buni studenți din Republica Moldova pot
obține burse de merit în valoare de 12 mii de lei. La concursul anunțat de
Centrul de Informații Universitare vor fi acordate 50 de burse. Dosarele pot fi
depuse pînă la 20 ianuarie 2020. Din numărul total de burse, 35 vor fi acordate
pentru tinerii care urmează studii superioare de licență, iar alte 15 sînt
destinate studenților de la master, notează Noi.md cu referire la moldpres.md.
Bursele pot fi solicitate de studenții din ultimul an de studii, cu frecvență
la zi, ciclul I, studii superioare de licență, studenți înmatriculați în primul
an de studii, cu frecvență la zi, ciclul II, studii superioare de master și
tinerii care urmează programe de studii integrate. Pentru a fi eligibili,
studenții trebuie să aibă media notelor pentru toți anii de studii nu mai mică
de 9 – domeniile științelor social-umaniste, 8,5 – domeniile științelor exacte,
tehnice și medico-biologice și 8 – în cazul studenților cu dizabilități și/sau
rămași fără ocrotire părintească. Pentru studenții masteranzi se va lua în
considerare nota medie generală din diploma de licență. Viitorii bursieri
trebuie să demonstreze participarea în activități curriculare și
extracurriculare. Programul „Burse de Merit” a ajuns la cea de-a XXIV-a ediție
și este organizat sub egida Consiliului Rectorilor din Republica Moldova, cu
suportul financiar al unei bănci comerciale și a unui operator de telefonie
mobilă. (sursa: www.noi.md)