Eurodeputatul român Corina Crețu (Pro România, S&D) solicită Ministerului Afacerilor Externe de la București să facă demersurile necesare pentru a participa la negocierile din formatul 5+2 privind soluționarea conflictului transnistrean. Corina Crețu a precizat că Uniunea Europeană susține procesul de soluționare a conflictului și a transmis că „România are tot dreptul să stea la masa negocierilor”. Aceasta a subliniat că acest conflict poate fi soluţionat prin dialogul politico-diplomatic. „Îmi pare rău că România a fost exclusă. La un moment dat, România făcea parte din echipa de negociatori în ceea ce privește soluționarea conflictului transnistrean. Este această tragedie istorică. Din păcate, Stalin a avut această idee de a pune împreună o porțiune a Moldovei care întotdeauna a aparținut României, cu o porțiune care nu a aparținut niciodată României. Din acest punct de vedere, cred că trebuie să se meargă înainte cu negocierile privind soluționarea conflictului transnistrean. Important este ca cetățenii de acolo să nu fie afectați. (…) Drepturile elementare are cetățenilor nu trebuie sub nicio formă afectate. Acești puțini români care mai trăiesc în Transnistria au aceleași drepturi ca orice cetățean al R. Moldova. Din acest punct de vedere cred că este important să se meargă înainte”, a declarat eurodeputatul în cadrul emisiunei Punctul pe Azi, de la TVR Moldova. Eurodeputatul Corina Crețu (Pro România, S&D) a efectuat o vizită în R. Moldova, prima în calitate de membru al Parlamentului European, după ce anul trecut s-a aflat la Chișinău în calitate de comisar european pentru politică regională. Ultimele negocieri în formatul „5+2” pentru procesul de reglementare transnistreană au avut loc la Bratislava, pe 9 şi 10 octombrie. Atunci părțile, mediatorii și observatorii au menționat că activitatea pentru a conveni asupra noului protocol de la Bratislava va continua. Scopul negocierilor în formatul „5+2” este de a elabora principiile unei reglementări cuprinzătoare bazate pe suveranitatea și integritatea teritorială a R. Moldova în cadrul frontierelor sale recunoscute pe plan internațional, cu statut special pentru Transnistria în cadrul Moldovei, așa cum este reconfirmat anual în declarațiile Consiliului Ministerial de toate cele 57 state participante. Negocierile în formatul „5+2” se desfășoară cu participarea reprezentanților părților, mediatorilor și observatorilor – Moldova, Transnistria, OSCE, Federația Rusă, Ucraina, Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană. (sursa: www.zdg.md)