După parcurgerea a peste 15.000 de kilometri, cu popasuri în peste 125 de localități din România, Bucovina de Nord și Basarabia, Ateneul Național din Iași, instituție aflată sub Înaltul Patronaj al Casei Regale a României, a atins obiectivul stabilit la începutul anului, de a juca pe scenele din cel puțin o sută de de localități din România, bucurând spectatori din toate județele țării și nu doar. Marţi, 10 decembrie, echipa de actori ai Ateneului Național din Iași a încheiat ultima etapă din turneu cu spectacolul de teatru „Harap Alb” (regia Erica Moldovan), susținut la Casa Municipală de Cultură „Dumitru Stanciu” din Găești (judeţul Dâmbovița). „În perioada februarie-decembrie 2019, peste 50.000 de iubitori și susținători ai culturii s-au putut bucura de cele mai apreciate spectacole ale Ateneului, unde amintim piese de teatru precum, „Aventuri cu …Dl. Goe” (regia Iulian Ioan Sandu), „Take, Ianke și Cadîr” (regia Ion Sapdaru), „Comedie cu olteni” (regia Ovidiu Cuncea), „Peter Pan” (regia Iulian Ioan Sandu) sau „Cerere în căsătorie” (regia Radu Ghilaș)”, se precizează într-un comunicat al Ateneului Naţional. Turneul a fost realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Iaşi și al Companiei de Transport Public Iași, care au pus la dispoziție, în toate etapele turneului, cele trei autocare din proiectul „Caravana Unirii”, pentru deplasarea echipei Ateneului și a decorurilor, costumelor și recuzitei producțiilor teatrului. „Implementarea acestui proiect ne-a prilejuit dezvoltarea bazei de date a colaboratorilor din România și ne exprimăm, pe această cale, admirația și aprecierea pentru maniera extrem de operativă în care autoritățile publice, operatorii culturali și reprezentanții media, din toate localitățile, au susținut turneul”, subliniază reprezentanţii Ateneului ieşean. Turneul Național „Unire prin cultură” a fost inițiat odată cu aniversarea a o sută de ani de la înființarea Societății Ateneului și a urmărit crearea unor parteneriate naționale și internaționale, dar și promovarea Iașului, oraș care a primit atât titulatura de „Capitală istorică a României”, cât și titlul de Oraș Regal. (E.M.)