Prim-ministrul Ion Chicu, împreună cu șefii Executivelor din Georgia și Azerbaidjan, a participat joi la o întâlnire cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. În debutul dialogului, Președintele Volodimir Zelenski a menționat că este o onoare pentru Ucraina să găzduiască ședința plenară a șefilor de Guverne ale statelor membre GUAM. „Țările din cadrul GUAM sunt strâns legate geografic, economic, istoric și cultural. De asemenea, ne unesc problemele integrității teritoriale, pe care le confruntăm”, a declarat Președintele ucrainean. În context, Volodimir Zelenski a discutat cu șefii Executivelor referitor la evoluțiile posibile a organizației GUAM în următoarea etapă. Părțile au exprimat acordul că statele membre GUAM trebuie să se concentreze pe cooperarea pe dimensiunile economice, care au potențial să crească bunăstarea oamenilor și să crească nivelul lor de viață prin îmbunătățirea infrastructurilor naționale. În particular, statele membre pot deveni un coridor logistic unic pentru sectoarele energetic și transport. Premierul Ion Chicu a mulțumit părții ucrainene pentru organizarea ședinței. În cadrul discursului său, Prim-ministrul Republicii Moldova a menționat: „Platforma organizației GUAM are nevoie de mai multe acțiuni concrete, care să genereze rezultate concrete”. (sursa: www.deschide.md)