O zonă economică liberă ar putea fi constituită în viitor între Republica Moldova și Ucraina. Despre aceasta a declarat premierul Ucrainei, Oleksii Honcearuk, în cadrul unei întrevederi cu prim-ministrul Ion Chicu la Kiev. În lista subiectelor discutate de cei doi premieri a fost și tematica energetică, în special furnizarea gazelor naturale și tranzitarea acestora după data de 31 decembrie 2019, care depinde de înțelegerile între Ucraina și Rusia, scrie TV8. Prim-miniștrii au mai abordat un set de subiecte precum: consolidarea securității în regiune, susținerea reciprocă în reglementarea conflictelor existente pe teritoriul ambelor state, liberalizarea transportului auto și aerian, extinderea controlului unic la frontiera comună, protecția comercială impusă de Guvernul Ucrainei, care afectează producătorii moldoveni și altele. Premierul ucrainean a punctat faptul că ambele state au în administrare conflicte teritoriale interne și s-a arătat convins că o comunicare și un schimb de experiență pe aceste subiecte ar consolida securitatea în regiune. Premierii au decis să organizeze curând o ședință a copreședinților Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene pentru cooperare economică cu sarcina de a impulsiona progresul pe fiecare din subiectele de interes comun. (sursa: www.diez.md)