Breaking News

Sala de concerte a Filarmonicii va fi reabilitată şi modernizată de Consiliul Judeţean

Consilierii judeţeni ieşeni se vor întruni miercuri, 18 decembrie, de la ora 10.00, în Sala Galbenă a Palatului Administrativ, în ultima şedinţă din acest an, pe a cărei ordine de zi se află înscrise nu mai puţin de 40 de proiecte de hotărâre. Printre acestea, proiectul privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico-economici pentru reabilitarea imobilelor în care își desfășoară activitatea Filarmonica de Stat „Moldova”. ”Problema Filarmonicii este una dureroasă pentru ieșeni, nu doar pentru melomani. Sala de concerte „Ion Baciu” a fost închisă în 2013, acum aproape șapte ani, pentru că nu mai prezenta siguranță în exploatare. De atunci, concertele se țin în săli închiriate sau în diverse alte spații. Repetițiile orchestrei simfonice, cele ale corului academic și ale cvartetului „Ad libitum” se desfășoară însă tot în locația de pe strada Cuza Vodă. Vom salva clădirea nu doar din punct de vedere tehnic, ci mai ales istoric”, a declarat Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași, marţi, într-o conferinţă de presă. Lucrările de reabiltiare a spaţiilor de la Filarmonică sunt estimate la 55 suma de milioane lei (cu TVA) și au ca termen de execuţie 19 luni. Potrivit proeictului tehnic, lucrările vor consta în reamenajarea și modernizarea interiorului cădirii. Sala mică de concerte va fi reconfigurată, iar structura scenei va fi refăcută complet. Se vor face amenajările necesare pentru accesul persoanelor cu dizabilități, incusiv prin montarea unui lift și a unei platforme locale de ridicare, se va reconfigura scena din sala mare, vor fi realizate gradene metalice pentru îmbunătățirea nivelului acustic și vizual. Nu în ultimul rând, va fi amenajată o platformă de ridcare a pianelor. Proiectul vizează și corpul 3A, dinspre strada Stroescu. În cazul acestuia va fi păstrată fațada dinspre stradă, pentru valoarea sa arhitecturală, iar structura de rezistență va fi înlocuită cu una pe cadre metalice. Vor fi înlocuite complet instalațiile termice, electrice, de apă și canalizare. Filarmonica este una dintre instituțiile reprezentative din subordinea Consiliului Județean Iași, o instituție cu activitate artistică permanentă, ce a avut concertul inaugural pe 9 octombrie 1942 sub bagheta muzicianului George Enescu. Tot în cadrul şedinţei de mieercuri, aleşii locali vor trebui să se pronunţe asupra alocării de către Consiliul Judeţean a sumei de un million de lei pentru continuarea lucrărilor de reabilitare a Mănăstirii Bârnova, în cadrul unui proiect european în valoare de cinci milioane de euro, pentru alocarea sumei de 80.000 de lei pentru susţinerea elevilor din mediul rural cu rezultate foarte bune la învăţătură, care urmează să participe la olimpiadele şcolare judeţene, dar şi pentru înfiinţarea unei clase mixte de handbal, respectiv băieţi şi fete, la nivelul juniorilor, în cadrul Liceului cu program Sportiv (LPS) Iaşi, în vederea susţinerii sportului judeţean juvenil. În cadrul întâlnirii cu jurnaliştii, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, a anunţat că taxele şi tarifele percepute populaţiei de către instituţiile culturale aflate în subordinea administraţiei judeţene (Teatrul “Luceafărul”, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Muzeul “Casa Dosoftei”, etc.) nu vor fi majorate în anul 2020, nivelul acestora urmând să fie menţinute la valorile din acest an. Mai mult, Maricel Popa a precizat că va propune plenului Consiliului Judeţean ca, pe viitor, intrarea grupurilor organizate de elevi la muzeele aflate în administrarea judeţului să fie gratuită. În altă ordine de idei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi a anunţat că pe 27 ianuarie 2020 va fi inaugurat oficial Muzeul Pogromului, în incinta imobilului de pe str. Vasile Alecsandri nr. 6. (E.M.)