Breaking News

Guvernul PNL vrea să își asume răspunderea pentru condamnarea Iașului și a Moldovei la sărăcie

Fondurile alocate anul viitor autorităților locale de la bugetul de stat vor fi diminuate drastic, existând practic riscul ca ieșenii să nu mai poată beneficia de serviciile sociale legale, ca persoanele cu handicap și copiii aflați în sistemul de protecție socială să rămână fără niciun sprijin, ca bolnavii să fie abandonați, iar investițiile demarate în comunitățile locale în anii precedenți să fie blocate, susţine PSD. Concret, social democraţii afirmă că bugetul Ministerul Dezvoltării va primi cu 45,5% mai puține fonduri decât în acest an, alocările către Ministerul Sănătății vor fi cu 23% mai reduse, iar mediul rural „va beneficia” de o scădere cu 14,3% a sumelor alocate. De asemenea, fondurile prevăzute pentru copiii din sistemul de protecție socială acoperă necesarul doar pentru primul trimestru al anului viitor, în timp ce autoritățile locale și județene vor avea de ales între hrana copiilor, medicamentele bolnavilor și întreținerea drumurilor. „Înțelegem că urmează o perioadă electorală și, în viziunea Guvernului, administrațiile PSD trebuie să fie blocate, dar nu înțelegem de ce trebuie să sufere oamenii. Ieșenii nu au nicio vină și ei trebuie să beneficieze de investiții, la fel ca toți ceilalți români, indiferent de cine ocupă vremelnic funcțiile de reprezentare.  Bugetul propus de liberali îi condamnă pe ieșeni la austeritate, la o involuție, la o revenire la perioada pedelistă. Acest lucru nu poate fi permis”, se arată într-un comunicat al PSD Iaşi. „Sunt convins că parlamentarii PSD de Iași, așa cum au făcut și până acum, vor susține proiectele de dezvoltare ale județului, însă solicit celorlalți parlamentari, indiferent de partidul din care fac parte, să nu uite că au fost aleși tot de ieșeni să le reprezinte interesele și să pună umărul la dezvoltarea comunității noastre, nu doar să clameze acest deziderat. Nu este permis ca în anul 2020 Iașul și ieșenii să aibă de suferit pentru simplul motiv că la guvernare au venit unii care au interese politice diferite. Întreaga mea activitate din ultimii trei ani și jumătate, în calitate de președinte al Consiliului Județean, a fost doar în interesul ieșenilor și nu accept ca drepturile noastre, ale tuturor, să fie călcate în picioare de oameni care își schimbă ideile și declarațiile după cum bate vântul dinspre Palatul Cotroceni spre Palatul Victoria. Indiferent de culoarea politică, avem obligația de a pune cetățenii pe primul loc. Dacă se uită acest principiu esențial pentru orice om politic sau de administrație, lucrurile nu se vor putea așeza niciodată. Când ai însă doar interese electorale în minte, singurii care au de suferit sunt oamenii. Domnilor guvernanți, puneți oamenii, cetățenii acestei țări pe primul loc!”, a declarat Maricel Popa, președintele PSD Iași. (E.M.)