În anul 2019, Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) – filiala Iaşi a derulat un total de 412 dosare în instanţă, pe mai multe speţe, cele mai multe dintre acestea (225) vizând cereri de lămurire dispozitiv dobânzi, respectiv atacarea în contenciosul administrativ a Ordinului 4004/2019 al Ministerului Educaţiei Naţionale, care conţinea elemente de nelegalitate în ceea ce priveşte punerea în plată a hotărârilor judecătoreşti pe dobândă, Curtea de Apel Iaşi admiţând în parte acţiunea USLIP Iaşi, ministerul fiind astfel obligat să modifice ordinul în concordanţă cu prevederile legale. Alte dosare câştigate de USLIP în instanţă au vizat, de asemenea, plata indemnizaţiilor de instalare (20), plata cu ora pentru învăţătorii care au desfăşurat ore de educaţie fizică şi sport (111) şi acordarea sporului neuropsihic (36). „Faptul că toate aceste speţe s-au încheiat cu victorii pentru sindicat demonstrează în mod evident interpretările legislaţiei făcute de către decidenţii din MEN. Poate cel mai relevant exemplu este cel referitor la plata dobânzii legale, când a trebuit să purtăm o luptă directă cu reprezentanţii MEN, marcată printre altele de intimidări şi ameninţări cu plângere penală la adresa liderului USLIP Iaşi, venite din partea fostului ministru al Educaţiei, domana Ecaterina Andronescu”, a declarat preşedintele USLIP Iaşi, Laviniu Lăcustă, vineri, 20 decembrie, într-o conferinţă de presă. Alte realizări ale Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) – filiala Iaşi în anul 2019 sunt: acordarea abonamentelor reduse pe mijloacele de transport în comun angajaţilor din învăţământul preuniversitar de către Primărie, ca urmare a solicitărilor înaintate de sindicat, plata diferenţelor dintre dobânda renumeratorie şi cea penalizatoare, care a fost posibilă datorită demersurilor juridice şi a celor realizate la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi şi a Ministerului Educaţiei Naţionale. Printre celelalte acţiuni importante ale USLIP Iaşi în acest an s-au mai numărat realizarea filmului de scurt metraj ”#Fără apărare”, cu peste şase milioane de vizualizări pe Facebook şi Youtube, dar şi finalizarea celei mai mari părţi a proiectului privind construcţia Hotelului USLIP de la Vatra Dornei, pentru care a fost investită până acum suma de un milion de euro şi a cărui lucrări urmează să fie finalizate în cursul anului 2021. (Edmond Macri)