La 30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989, primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, alături de membrii Consiliului Local, au semnat un document prin care se aduce eternă recunoștință față de luptătorii anticomuniști și Eroii Revoluției Române din Decembrie 1989. Sub numele de “Proclamaţia de la Iaşi”, documentul îi omagiază pe toţi cei care în urmă cu trei decenii şi-au dat viaţa pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989. „La 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989 timpul s-a oprit din nou în loc, cerându-ne adevărul despre cele întâmplate atunci, dar și dreptate pentru toți cei care au suferit și încă mai suferă din cauza profitorilor vechiului regim comunist. Dacă un popor ține mai mult la altceva decât la propria libertate, atunci își va pierde libertatea! Această maximă, care provine din filosofia britanică, subliniază puterea de netăgăduit a unei națiuni care nu a mai fost îngenunchiată de un mileniu! Cu românii, istoria a fost mai puțin generoasă! După al doilea război mondial, tancurile bolșevice și cozile de topor au impus în țară o dictatură a răului, străină de firea cea blândă a românului. Vreme de 45 de ani au fost distruse vieți, au fost demolate case și orașe și au fost nimicite speranțe. Vreme de aproape jumătate de secol au fost instaurate teroarea, cultul personalității și domnia politrucilor. Cu atât mai mult trebuie admirați și respectați acei români, prea puțini, din nefericire, care – în acești 45 de ani – au avut curajul de a se opune unei guvernări odioase, plătind cel mai des cu propria viață… Și apoi, în Decembrie 1989, la Timișoara, la București, la Iași și în multe alte orașe ale țării s-a întâmplat un miracol. Tinerilor români nu le-a mai fost frică și au înfruntat un regim ce ne furase totul! Și în doar câteva zile, în pofida crimelor abominabile care au fost săvârșite atunci de persoane rămase neidentificate până astăzi, regimul s-a năruit ca un castel de nisip. Un nisip îmbibat cu sânge! Acel Decembrie 1989 a fost clipa noastră de solidaritate, când am învățat că doar uniți putem învinge răul. Dar este România de azi așa cum au dorit-o cei care s-au sacrificat pentru noi în acele zile, dar și de-a lungul celor 45 de ani de comunism? Să recunoaștem! S-au schimbat multe! Există democrație, există un sistem politic pluripartid, există libertate, există justiție – chiar dacă nu atâta pe câtă ne-am dori. Dar nici după 30 de ani nu am aflat adevărul despre cele întâmplate în Decembrie 1989 și nici nu i-am condamnat pe toti călăii de atunci. S-au pus mereu piedici și încă suntem îndemnați – de nimeni altul decât Ion Iliescu – să nu mai căutăm responsabilii pentru crimele Revoluției. Ba da, domnule Iliescu, sângele vărsat pe treptele unei catedrale, pe străzile și baricadele din capitală ne obligă să aflăm adevărul!”, a spus primarul Mihai Chirica. Festivităţile oficiale dedicate aniversării a 30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989 vor continua duminică, 22 decembrie, de la ora 9.00, la Catedrala Mitropolitană, unde Înalt Prea Sfinţia Sa Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie, în cadrul căreia se vor rosti rugăciuni întru pomenirea eroilor Revoluţiei. După acest moment, participanţii se vor îndrepta în procesiune, pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, către Troița Eroilor din Piața Palatului Culturii, unde, începând cu ora 12.00, vor avea loc manifestările dedicate Revoluției Române din Decembrie 1989. (E.M.)