Manifestările prilejuite de împlinirea a 30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989 au debutat duminică, 22 decembrie, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, cu o slujbă în memoria Eroilor Revoluţiei, oficiată de ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. La eveniment au fost prezenţi, pe lângă reprezentanţii autorităţilor locale, membrii asociaţiilor de revoluţionaţi din Iaşi, alături de rudele şi prietenii celor care şi-au pierdut viaţa în urmă cu trei decenii pentru înlăturarea de la putere a regimului communist. Festivităţile au continuat la prânz, la Monumentul Eroilor din Piaţa Palatului Culturii, cu un ceremonial religios oficiat de ÎPS Teofan şi discursurile oficialităţilor locale. În cuvântul său, primarul Mihai Chirica a evocat sacrificiul celor care în urmă cu 30 de ani şi-au dat viaţa pentru libertate şi crearea unui nou stat democratic în România, însă în acelaşi timp a atras atenţia că nici până astăzi, cei vinovaţi de moartea Eroilor Revoluţiei nu au fost judecaţi şi condamnaţi. “Să ne rugăm pentru iertarea păcatelor celor care au distrus idealurile Revoluţiei Române din Decembrie 1989, care nu au dus la capăt ceea ce au vissat tinerii care atunci şi-au pierdut viaţa, care au călcat şi mânjit destinul acelor momente ale Revoluţiei. Cred că am amintit de prea multe ori că nu s-a făcut dreptate în ceea ce priveşte vinovaţii pentru morţii de la Revoluţie. Au trecut zece de ani şi nu s-a vorbit nimic despre acest lucru. Au trecut 20 de ani şi iarăşi nu s-a vorbit nimic despre asta. Acum ne aflăm la 30 de ani de la Revoluţie şi tot nu ştim ce s-a întâmplat atunci. Sunt mii de români care au fost jertfiţi pe altarul patriei de către alte persoane pe care încă nu le-am descoperit. Gaura de pe steagul României încă nu s-a închis. Este o rană deschisă, prin care mai curge sângele acelor tineri, acelor români. Avem datoria morală să cerem instituţiilor statului să ne spună adevărul”, a afirmat Mihai Chirica. Aceeaşi dorinţă a fost exprimată şi de Cassian Maria Spiridon, preşedintele Asociaţiei “14 Decembrie 1989”, în numele revoluţionarilor ieşeni. „După 30 de ani, e prima dată când văd atâţia oameni la un astfel de eveniment. Noi, acum, suntem datori să facem dreptate. Cred că a venit vremea dreptăţii şi a luminii”, a spus Casian Maria Spiridon. După discursurile oficialităţilor a urmat ceremonia de depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor din Piaţa Palatului Culturii, festivităţile încheindu-se cu deflarea gărzii de onoare, constituită din militari din cadrul Garnizoanei Iaşi. (E.M.)