Echipa de conducere a Ministerului Sănătăţii şi-a îndeplinit obiectivele propuse în primele două luni de la preluarea mandatului

Echipa de conducere a Ministerului Sănătăţii (MS) şi-a îndeplinit obiectivele propuse în primele două luni de la preluarea mandatului, fiind respectat calendarul programului de guvernare, se afirmă într-un comunicat de bilanţ transmis miercuri de către MS.

„Am respectat calendarul programului de guvernare. Am reuşit să salvăm o generaţie de specialişti prin organizarea cu succes a concursului de intrare în Rezidenţiat, dar am gândit şi o strategie pentru 2020 pe 6 axe prioritare cu acţiuni clare pentru primele 2 cauze de mortalitate în România, cancerul şi bolile cardiovasculare, care vizează dezvoltarea medicinei preventive, a infrastructurii, păstrarea resursei umane în ţară şi reînceperea proiectelor de cercetare medicală, domeniu ignorat, dar care poate asigura soluţii concrete în tratarea pacienţilor. Vrem să deschidem sistemul sanitar şi să îl regândim european”, a declarat ministrul Victor Costache, citat în comunicat.

Astfel, în data de 8 decembrie a fost organizat cu succes examenul de intrare în Rezidenţiat, au fost urgentate etapele pentru construirea spitalelor regionale şi au fost găsite soluţiile pentru asigurarea salariilor personalului medical, plata restantă a concediilor medicale, decontarea la termenele legale de plată a medicamentelor şi serviciilor spitaliceşti, asigurându- se astfel funcţionarea sistemului de sănătate, precizează comunicatul MS.

În 2019, după 30 de ani concursul de intrarea în Rezidenţiat a fost unul european, în care toţi cei care au obţinut minim 60% din punctajul maxim pe domeniu, pe ţară, au intrat în pregătire. Un număr record de tineri rezidenţi (peste 7.000), au fost repartizaţi pe specialităţi în zilele de 17, 18 şi 19 decembrie. De asemenea, a modificat cadrul legal pentru liberalizarea concursului şi lărgirea bazei de pregătire în toate unităţile acreditate, care respectă criteriile de pregătire – spitale judeţene, unităţi medicale private şi unităţi medico- militare, evidenţiază sursa citată.

Mai mult, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, sub patronajul Primului ministru, a fost înfiinţată Comisia interministerială care a negociat cu producătorii şi importatorii de medicamente, măsuri care să ducă la evitarea discontinuităţilor în aprovizionarea cu medicamente a pieţei. Au fost identificate soluţii pentru revizuirea taxei Clawback (CB) şi actualizarea cu inflaţia a bugetului pentru medicamente în ultimul trimestru al anului. MS a propus un memorandum asociaţiilor producătorilor de medicamente care va fi semnat în curând, menţionează comunicatul.

Tot în această perioadă s-a trecut la implementarea programelor pentru depistarea precoce (screening) a bolilor cu cea mai mare incidenţă în rândul populaţiei (cancer de col uterin, cancer de sân, colorectal şi hepatite), ce beneficiază de o finanţare europeană importantă, de peste 100 milioane de euro.
Împreună cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii s-a realizat un calendar comun pentru promovarea vaccinării în România. Primul pas este demararea vaccinării gratuite antiHPV, care va demara în luna ianuarie a anului 2020. Ministerul Sănătăţii a finalizat licitaţia pentru achiziţia dozelor de vaccin antiHPV, iar primele 20.000 de doze au fost distribuite direcţiilor de sănătate publică, împreună cu un ghid de informare. Acordul Cadru încheiat de MS cu furnizorul pentru o perioadă de 4 ani prevede ca numărul dozelor de vaccin să poată fi suplimentat până la 2.100.000, în funcţie de cerere şi derularea campaniei de vaccinare. De asemenea, campania de vaccinare va fi precedată de o campanie de informare şi conştientizare a publicului cu privire la pericolul reprezentat de HPV şi protecţia oferită de vaccin, precum şi de susţinere a medicilor şi farmaciştilor în transmiterea informaţiilor clare şi corecte despre vaccinarea împotriva HPV derulată de către furnizorul de vaccin. Vaccinarea gratuită se va face începând din luna ianuarie 2020 în cabinetele medicilor de familie la fete cu vârsta cuprinsă între 11 şi 14 ani, care au solicitat în anii 2017 şi 2018 vaccinarea la medicii de familie, inclusiv cele care au trecut de această vârstă dacă au solicitat, se afirmă în comunicatul MS.

„Pentru anul 2020 vrem să lansăm Programul Operaţional pentru Sănătate, să deschidem linii de finanţare cu Banca Mondială, BEI, BERD, cu reguli şi criterii simplificate care vor asigura fonduri suplimentare pentru sistemul sanitar. Vom eficientiza programele de sănătate şi vrem să dezvoltăm medicina primară şi să întărim politicile de sănătate publică”, a mai spus Victor Costache, în încheierea comunicatului menţionat. AGERPRES