Circulația autovehiculelor pe drumurile din judeţul Iaşi se desfășoară în condiții de iarnă, după ce toată noaptea de sâmbătă spre duminică, utilajele de deszăpezire au acţiuonat atât pe drumurile naționale, cât și pe cele județene, dar mai ales în zonele în care a fost semnalat viscol puternic și unde relieful favorizează adunarea zăpezii pe șosele, respectiv pe raza localităţilor Strunga, Moțca şi Ruginoasa, precum şi la limita cu județul Vaslui, a declarat, duminică, prefectul Marian Grigoraş. Potrivit informaţiilor centralizate de Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi, din cauza viscolului, drumul comunal DC 140 Chișcăreni – Fântânele a fost închis. “Lungimea sectorului de drum afectat este de aproximativ 6 km. Utilajele de deszăpezire din comunele Șipote și Fântanele vor interveni imediat ce intensitatea vântului se va diminua”, a anunţat prefectul Marian Grigoraş, care a precizat, totodată, că la orele prânzului, circulația rutieră era îngreunată din cauza viscolului pe DJ 281 Sirețel – Lespezi, mai multe utilaje ale Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor (DJADP) acționând pe acel sector pentru îndepărtarea stratului de gheaţă de pe carosabil. În ceea ce priveşte evenimentele rutiere înregistrate în judeţul Iaşi ca urmare a ninsorilor căzute în ultimele 24 de ore, de semnalat este accidental produs duminică dimineaţă aproape de loclaitatea Răducăneni, în care a fost implicat un microbuz înmatriculat în Republica Moldova. Potrivit reprezentanţilor Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi, cei nouă pasageri sunt în afara oricărui pericol, doar trei dintre aceștia fiind răniți ușor. Cauza accidentului este, după cum au informat reprezentanţii Poliţiei Rutiere, neadaptarea vitezei la condițiile carosabilului umed. Judeţul Iaşi se află până duminică, la ora 20.00, sub atenţionare meteo de cod galben de ninsori. (E.M.)