Începând de săptămâna viitoare, ieşenii pot face propuneri pentru proiectul de buget al municipiului

Primăria a început să strângă propuneri de la cetăţeni în vederea întocmirii bugetului municipiului pentru anul 2020. Potrivit legii, după aprobarea de către Parlament a bugetului de stat, autorităţile locale urmează să supună dezbaterii publice proiectul de buget al municipiului, după care documentul va intra în discuţia mai întâi a comisiilor de specialitate şi apoi a plenului Consiliului Local. Potrivit primarului Mihai Chirica, consultarea publică pe tema bugetului municipiului pentru anul 2020 se va desfăşura pe trei paliere, prin completarea unor formulare speciale, pe care ieşenii le vor găsi la centrele de cartier ale Primăriei, pe care vor descrie propunerea dorită, prin accesarea paginii afişate pe reţeaua de socializare a municipalităţii, unde ieşenii vor putea face publice ideile şi proiectele lor, care apoi să fie văzute şi completate de toată comunitatea şi, respectiv, în cadrul dezbaterilor în format classic, organizate în centrele de cartier precum şi la sediul Primăriei. “Îi rog pe ieşeni să depună proiecte, iar pentru aceasta, în săptămâna 6-12 ianuarie, vom creea o platformă deschisă, iar proiectele care vor întruni cele mai multe voturi vor deveni realitate”, a declarat primarul Mihai Chirica. “Ca viziune îmi doresc un oraş în care să îţi placă să trăieşti, să îți  creşti și educi copii şi să îmbătrîneşti aici. Un oraş în care să îţi placă să îți petreci concediul sau să vii în vacanţă.  Sunt multe de făcut, printre care reducerea  poluării, un transport public modern şi predictibil, continuarea dezvoltării de zone verzi, creșe și grădiniţe noi, siguranță publică crescută și servicii medicale de cel mai înalt nivel. Iar lucrul care mă bucură este că avem acest potențial de a le realiza. De asemenea, Iaşul – oraş turistic continuă să fie o preocupare care trebuie să fie regăsită concret şi în buget. Şi vom face ceea ce ne permite legea pentru încurajarea dezvoltării economice a oraşului. De la afacerile mici, de familie, şi până la atragerea de mari investitori. Îmi exprim însă public îngrijorarea cu privire la ceea ce aş putea numi blând încetinirea dezvoltării aeroportului, care pare a pierde teren în faţa competitorilor din Moldova şi nu numai. Și, desigur, nu trebuie să renunțăm la finalizarea unor proiecte deja începute, cum ar fi clădirile istorice  – Palatul Braunstein, Muzeul de Istorie Naturală, Baia turcească – Centrul de artă contemporană, Casa Berthlot, Monumentul  Eroilor din Cimitirul Eternitatea, Monumentul Eroilor din Galata, Mănăstirea Frumoasa; reabilitarea liniilor de tramvai din zona industrială, bulevardul Ţuţora, strada Pădurii-Tătăraşi, bulevardul Tudor Vladimirescu și Aurel Vlaicu – Dancu; cele circa 25 de parcuri care au mai rămas din pachetul de 93 de amplasamente; blocurile din Grădinari ( patru tronsosne = 76 de apartamente); 14 terenului de sport noi la şcoli, dintre care cinci terenuri au și demarat; primele tramvaie a căror producție începe in această lună, toate acestea alături de lucrările deja începute la Spitalul “C.I. Parhon” și Spitalul de recuperare, şcoli, grădinițe și crese, spaţii verzi, trotuare, alei între blocuri și străzi. Nu aş vrea să uit de sportul de performanță ieșean şi cred că anul 2020 este gata pentru un nou început. Trebuie să pornim o sală nouă și un stadion nou, e timpul generației noastre să facă aceste lucruri”, a adăugat primarul Mihai Chirica. Edilul a mai precizat că în bugetul pe acest an al municipiului vor fi prinse sume importante de la bugetul de stat pentru realizarea marilor proiecte de investiţii ale oraşului, printre care se numără şoseaua de centură (varianta sud), autostrada Est – Vest sau Spitalul Regional de Urgenţe.  “Aș dori să subliniez importanţa şoselei de centură, care alături de alte măsuri locale, va contribui atât la fluidizarea traficului cât şi la reducerea poluării din oraş. De asemenea, vreau să anunţ ieşenii că vom aloca şi în acest an fonduri pentru proiectele desemnate de cetăţeni, despre care va trebui să decidem împreună care este ordinea de prioritate, dar m-aș bucura ca fiecare cartier să-și rezolve o problemă pe care ei, locuitorii acelei zone, o consideră prioritară”, a mai spus primarul Mihai Chirica. (E.M.)