Având în vedere numărul mare de accidente produse la Iaşi cu ocazia Anului Nou, unele cu urmări deosebit de grave, mai ales în rândul minorilor, primarul Mihai Chirica propune interzicerea utilizării petardelor pe raza municipiului. În acest scop, edilul anunţă organizarea unei dezbateri publice în vederea adoptării unui proiect de hotărâre în acest sens. “Trecând in revistă ce s-a întâmplat în primele două zile ale anului am constatat apariția unui număr exagerat de cazuri de rănire gravă și foarte gravă din cauza utilizării excesive a petardelor și artificiilor de către copii. Sigur, toți am fost copii și ne-am simțit tentați sa folosim la sărbătorile de iarna petarde și artificii, dar cred ca ochii și mâinile unui copil sunt infinit mai importante de prețuit decât simpla distracție pe care ți-o oferă utilizarea de petarde. De aceea, voi propune în dezbatere publică un proiect de hotărâre a Consiliului Local pentru acest an, în vederea interzicerii utilizării de petarde pe raza municipiului Iași”, a declarat Mihai Chirica, care a adăugat că actul normativ ar urma să prevadă sancțiuni deosebit de drastice, ajungând până la 2.500 de lei, atât pentru cei care comercializează, cât şi pentru cei care utilizează petardele pe raza municipiului Iaşi. “Cred că, astfel, vom reduce numărul de cazuri medicale, inclusiv presiunea exagerată pe care trebuie să o îndure celelalte viețuitoare, cum ar fi câinii, păsările, etc. “, mai spune primarul. De remarcat că, numai în primele două zile ale Noului An, la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) de la Spitalul Clinic Judeţean “Sfântul Spiridon” din Iaşi au fost înregistrate şase cazuri grave şi foarte grave de rănire a unor persoane în urma explodării petardelor. În ceea ce priveşte focurile de artificii, primarul Mihai Chirica a anunţat că va propune ca acestea să fie organizate astfel încât să se evite la maximum potențialul de pericol asupra ființelor vii, prin definirea foarte clară a termenilor de organizare a acestui tip de activitate. (E.M.)