Breaking News

Patru noi elicoptere SMURD vor fi operate de piloţi cu experienţă, chemaţi din rezervă

Patru noi elicoptere SMURD vor fi operate de piloţi cu experienţă, chemaţi din rezervă, a anunţat, luni, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, într-o declaraţie de presă susţinută în prezenţa şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

„Am o veste bună pentru locuitorii din zona Moldova, Banat, Oltenia şi Dobrogea. Am luat legătura cu piloţi rezervişti din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie care au ieşit la pensie odată cu legea care a deschis uşa foarte larg pentru angajaţii ministerului şi au acceptat să revină în sistem. Doresc să le mulţumesc, sunt eroi, sunt patrioţi care au răspuns prezent la chemarea ministrului pentru a-şi face datoria faţă de ţară, pentru că ţara are nevoie de ei. Din acest motiv, respectul meu trebuie adus aici în faţa opiniei publice domnului general Ioan Cristinel, comandor Neculai Chiriţă, comandor Emil Bucurescu şi comandor Puiu Ştefan”, a declarat Vela.

El a adăugat că toţi cei patru piloţi au peste 1.000 de ore de zbor şi pot îndeplini condiţia de comandant de aeronavă SMURD, astfel încât elicopterele SMURD din Iaşi, Arad, Craiova şi Constanţa să poată executa misiuni de noapte pentru salvarea pacienţilor sau celor accidentaţi.

„Putem anunţa cetăţenii că în acest semestru vor opera şi cele patru elicoptere de la aeroport către aeroport. Pe lângă cele din Târgu Mureş şi Bucureşti, iată vom avea şase aeronave disponibile pentru a acoperi teritoriul României”, a afirmat ministrul Vela. AGERPRES