Un expert german va susține un atelier de creație pentru dramaturgii din R. Moldova

Dramaturgul german Enis Maci din Germania va susține la Chișinău, în perioada 27-29 februarie, un atelier de creație ”Next Stage Europe” pentru dramaturgii din R. Moldova, informează MOLDPRES.

Potrivit organizatorilor, Programul-atelier “Next Stage Europe” este destinat autorilor dramatici din țările Parteneriatului Estic cu scopul de a-i interconecta și de a crea ulterior legături cu scena teatrală din Germania pe marginea unor discursuri şi ateliere pe teme culturale, sociale și politice, care sunt abordate în teatrul contemporan. Dramaturgii care aplică la atelierul din februarie susținut de dramaturgul Enis Maci, participă, totodată, la concursul de selecție în cadrul Forumului internațional în domeniul teatrului Theatertreffen din Potsdam, Germania, care va avea loc în perioada 2-8 iunie.

Pentru a participa la atelier, autorii urmează să aplice cu un text dramatic de circa 10 pagini, care este tradus sau se află în curs de traducere în limba germană sau engleză. Textul trimis poate fi o secvență dintr-o piesă dramatică mai mare sau o mini-dramă. În cazul unui fragment dintr-o piesă mai mare, este recomandat ca autorii să anexeze un scurt rezumat al întregii lucrări. Acest rezumat poate fi în limba engleză. După posibilitate, se recomandă prezentarea unui text care cuprinde un număr de personaje nu prea mare (cel mult 6-8 personaje), deoarece ulterior, în cadrul unei prezentări în orașul Potsdam, aceste roluri nu vor putea fi interpretate.

Autorii dramatici începători nu sunt eligibili. Se acceptă autori dramatici cu experiență, ale căror piese de teatru au fost deja montate şi care cunosc scena teatrală din țara lor de baștină. Autori care, de asemenea, pot relata despre scena culturală din țara de baștină și pot oferi informații despre situația actuală din domeniul literaturii și al teatrului.

Atelierele din țările Parteneriatului Estic și din Potsdam ar funcționa în felul acesta, mai puțin ca școli de scriere, ci mai mult ca locuri de întâlnire între autori. Doritorii de a participa la atelier și la forumul de la Postdam sunt rugați să transmită un CV și textul dramatic la adresa cultura@akzente.md până la data de 31 ianuarie 2020.

La Chișinău, proiectul Next Stage Europe 2020 este realizat de către Institutul Goethe în colaborare cu Centrul Cultural German ”Akzente”.