Academia Oamenilor de Ştiinţă din România se situează, în urma evaluării instituţionale, pe locul 22 în ţară şi 775 în lume

Play

Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR) se situează, în urma evaluării instituţionale, pe locul 22 în ţară şi 775 în lume în clasamentul pe anul 2019 realizat de prestigiosul grup Scimago/Elsevier.

Potrivit unui comunicat transmis marţi AGERPRES, prezenţa AOSR în acest clasament, considerat un adevărat „rating de ţară” în materie ştiinţifică, reprezintă o recunoaştere obiectivă, incontestabilă a capacităţii instituţiei şi a calităţii activităţii desfăşurate sub egida acesteia.

„Doar 41 de instituţii de cercetare şi universităţi din România dintr-un total de aproximativ 700 (circa 6%) satisfac criteriile de performanţă ale evaluării Scimago/Elsevier. Academia Oamenilor de Ştiinţă din România este, pe lângă Academia Română – cel mai înalt for al ştiinţei şi culturii româneşti -, care ocupă locul I, singura academie din ţară, dintre academiile aprobate prin legi, prezentă în acest top academic de elită”, se arată în comunicat.

În 2020, AOSR celebrează 85 de ani de la înfiinţarea sa, la 29 martie 1935, ca Academia de Ştiinţe a României de către dr. Constantin Angelescu, personalitate a secolului al XX-lea, om de ştiinţă (medic chirurg), politician şi ministru al Educaţiei, succesor al lui Spiru Haret, de la a cărui naştere s-au împlinit 150 de ani în 2019. Conform Legii nr. 31 din 15 ianuarie 2007 (art. 3, alin. 3), Academia Oamenilor de Ştiinţă din România este „continuator şi unic legatar” al Academiei de Ştiinţe din România. În acelaşi timp, anul acesta marchează desăvârşirea Centenarului Marii Uniri, prin împlinirea a 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, la 4 iunie 2020, se mai arată în comunicat. AGERPRES