LOCUL ȘI MOMENTUL POTRIVIT

Vorbim astăzi de Sfântul Ioan Botezătorul, cel mai important personaj din rândul Apostolilor, cel care l-a botezat creștinește până și pe Iisus Hristos. Vorbim astfel, prin acest nume Ioan, despre una din figurile centrale ale creștinismului și islamului; predicator și botezător pe malurile râului Iordan; înainte-mergătorul, vestitorul și botezătorul lui Iisus; este numit de Iisus „cel mai mare dintre cei născuți din femei”, iar Biserica Creștină îl cinstește ca pe cel mai mare dintre sfinți (având nu mai puțin de trei sărbători dedicate lui. Ion mărturisește și destinul țăranului de la talpa țării, cel care a primit acest nume de slugă. Pentru a-l învrednicii, pentru a ajunge să stabilizeze talpa țării, fundamentul pe care să se ridice ființa umană, întru binecuvântarea lui Dumnezeu. Românii au botezat peste două milioane de Ioani și Ioni, asigurând astfel, în onomastica poporului român și nu numai, dedicația fără de care nu ar fi existat această împlinire de nume și de identitate. Nu poți să te numești Ion dacă nu ai în familie un Ioan, pe capul căruia să stai, întru o cuvioasă continuitate. Stabilitatea credinței se face, în primul rând, prin sacrificiul celor care nu au ezitat să plătească cu viață fiecare cuvânt rostit întru rugăciunea necesară mântuirii.
Indiferent de ce spune ”talpa țării”, indiferent de câtă presiune apasă pe ea, sub formă de reacții adverse, cel mai tulburător adevăr, ne face să ne poziționăm pe menghina ghilotinei, dar nu în așteptarea fulgerătoarei lame, cât mai ales pentru o clipă de odihnă, o clipă de reîntremare, prin care să încercăm să ne tragem sufletul, atât de greu încercat de tot felul de zvonuri alarmiste.
Sfântul Ioan Botezătorul este numit de Iisus „cel mai mare dintre cei născuți din femei”, iar Biserica Creștină îl cinstește ca pe cel mai mare dintre sfinți (având nu mai puțin de 3 sărbători dedicate lui).
Această sărbătoare care nu vestește nașterea Sfântului Ioan, ci pur și simplu încearcă să-l pună în lumină gestul său de a boteza, de a creștina, prin scufundarea în apele Iordanului, a celui care s-a născut pentru a se sacrifica în favoarea poporului său, a poporului creat de el pentru iubirea dumnezeiască.
Taina botezului este de fapt taina rezistenței prin rugăciune, atâta timp cât, credinciosul nu poate avea o relație de încredere cu Dumnezeu.
Prin Taina Botezului, instituită de Mântuitorul, omul care crede în Hristos renaște din apa și din Duh la viaţa cea adevărată în Hristos și devine membru al Bisericii. Taina se săvârșește prin întreita afundare în apă a celui ce se botează în numele Sfintei Treimi, săvârșitorul ei fiind preotul sau episcopul. Numai în caz de urgență, din temerea de moarte apropiată a celui care are să primească Botezul, această Taină poate fi săvârșită de orice membru al Bisericii.
O astfel de abordare ne apropie și mai mult de convulsiile sociale ale unei societăți aflată în derivă, chiar și numai din cauză de rătăcire a tuturor celor care se cred răspunzători de pasul pe care trebuie să-l facă țara și nu doar piciorele lor. O astfel de imagine devine sugestivă în momentul schimbării Anului, cel Vechi rămânând în urmă, în timp ce Anul Nou vine puternic în față, încercând să ne ia ochii, să ne amețească cu o tulburătoare strălucire.
Astfel, vorbim despre ceea ce rămâne în sertarele Anului 2019, de exemplu, an aruncat de la etaje, pentru a face loc Anului Nou.
Izbim de pământ tot ceea ce ne sperie, de la ură și până la dezbinare, întuneric, foamete, nesiguranţă, pentru a lăsa să ne curteze, și în acest Nou An, speranța unui an mai bun, siguranța unei vieți înfloritoare, cutezanța pe umerii căreia vom încerca să semănăm pace, liniște și zboruri de porumbei, aducători de pace.
Pe când încercam să ne cuplăm la acest gen formal de a primi Anul Nou, acest protocol fără nici un fel de angajament politic, o cutumă frumoasă și ispititoare prin speranța că ne mai putem gândi și la lucruri luminoase, iată că Iranul ne flutură bomba atomică pe la nas, de această data ca un răspuns la atacul Pentagonului, în urma căruia a murit un demnitar Iranian (Sic!). Nu a fost ucis un terorist, nu a fost ucis un dușman al păcii, chiar dacă din informațiile vehiculate în convoiul atacat se găsea o colecție semnificativă de lideri ai unor rețele teroriste. A murit cine nu trebuia să moară, întregind astfel pagubele colaterale ale celor care plătesc o notă de plată, chiar dacă ei nu au participat la festin.
Cel mai înalt organism de securitate al Iranului a promis vineri că această ţară va răzbuna ”la locul şi momentul potrivit uciderea comandantului Forţei Al-Quds, generalul Qassem Soleimani, în urma unui raid american în Irak.
Atenție urmează o lovitură anunțată a Iranului ”la locul și momentul potrivit”.
ADI CRISTI