Breaking News

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă:Militarii români din Irak nu au fost afectaţi de recentele atacuri

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că militarii români ce executau misiuni de instruire şi consiliere în Irak nu au fost afectaţi de recentele atacuri cu rachete efectuate de Iran asupra bazelor folosite de Armata americană.

„Militarii români care executau misiuni de instruire şi consiliere în Irak nu au fost afectaţi de atacurile recente cu rachete efectuate de Iran asupra bazelor militare folosite de Armata SUA în Irak”, a scris Ciucă, pe Facebook.

El a adăugat că Ministerul Apărării Naţionale ţine legătura cu militarii români şi evaluează în permanenţă situaţia de securitate din zonă, împreună cu partenerii şi aliaţii României, indicând că relocarea militarilor se va executa conform planurilor de contingenţă.

Potrivit AFP, Comandamentul militar irakian a anunţat miercuri că 22 de rachete iraniene au căzut asupra a două baze militare de pe teritoriul Irakului „fără a face victime printre forţele irakiene”, după o ripostă a Iranului împotriva intereselor SUA, care l-au ucis vineri pe generalul iranian Qassem Soleimani. AGERPRES