Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Secția Relații Publice, Marketing, Logistică, Proiecte, Programe, alături de Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași și Editura „Nemi”, anunţă că sâmbăta, 11, 18 și 25 ianuarie, începând cu ora 16.00, în Sala de Educație Muzeală a Palatului Culturii va avea loc o nouă ediţie a Atelierului de lectură „În lumea poveștilor muzicale”. De această dată, subliniază organizatorii, atelierele vor consta în lecturi din volumul „Vivaldi și cele patru anotimpuri”, semnat de Cristina Andone și apărut la Editura „Nemi”, în colecția „Povești din Pădurea Muzicală”. Povestitor: dr. Daniela Ciocoiu, profesor de canto la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași. Colecția „Povești din Pădurea Muzicală” cuprinde volume pentru copii, povești ale căror personaje principale sunt cei mai mari compozitori ai lumii. Cărțile, ilustrate de Adriana Gheorghe, Sebastian Oprița și Thea Olteanu, îi vor „împrieteni” pe copii cu muzica clasică, oferindu-le, într-un mod accesibil, informații esențiale pentru cultura lor generală. Atelierele DICE: Distractiv – Interactiv – Creativ – Educativ sunt organizate cu scopul de a valorifica patrimoniul muzeal și din perspectiva formării culturale, abordând teme ce se regăsesc în expozițiile temporare, deschise la Palatul Culturii din Iași. Participarea se face pe baza unui bilet la Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, al cărui specific se pliază pe tema acestei activități, muzeul deținând o impresionantă colecție de automate muzicale. Prețul unui bilet este de 12 lei pentru adulți, 6 lei pentru pensionari şi 3 lei pentru elevi și va asigura accesul în muzeu și atelier. (E.M.)