Breaking News

Uniunea Scriitorilor din România:Nicolae Manolescu,președintele ales legal și statutar

            Uniunea Scriitorilor din România informează publicul asupra faptului că, prin încheierea din 08.01.2020, Judecătoria Sectorului 1 București a respins ca neîntemeiată cererea formulată de diverse persoane privind înregistrarea în funcția de președinte a unei alte persoane decât președintele ales legal și statutar, Nicolae Manolescu.

            Instanța a reținut totodată faptul că dl Cipariu Dan Mircea, care își arogă funcții de conducere a Uniunii Scriitorilor din România, nu are nicio calitate de reprezentant.

            Reiterăm în acest context că, prin două hotărâri judecătorești definitive, instanțele au stabilit legalitatea alegerilor din anii 2009 și 2013 și, respectiv, calitatea de președinte al Uniunii Scriitorilor din România a dlui Nicolae Manolescu.

            De asemenea, prin alte două hotărâri judecătorești definitive, instanțele au stabilit nelegalitatea și au constatat nulitatea absolută a unor pretinse alegeri paralele, organizate de un grup de persoane, motiv pentru care aceste persoane nu-și pot aroga vreo funcție de conducere în cadrul Uniunii Scriitorilor din România.