Pârâul Nicolina, poluat cu hidrocarburi

Specialiștii Administrației Bazinale de Apă (ABA) Prut-Bârlad și cei ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Iași au intervenit vineri, 10 ianuarie, în vederea stopării răspândirii irizațiilor specifice hidrocarburilor apărute pe cursul de apă Nicolina, dar şi pentru identificarea cauzelor producerii poluării cursului de apă, urmărindu-se luarea măsurilor ce se impun pentru limitarea efectelor poluării şi stoparea descărcărilor de ape impurificate. „În urma deplasării echipajului Sistemului de Gospodărire a Apelor Iași, în zona afectată s-a constatat că pe suprafața râului Nicolina erau irizații specifice produselor petroliere, provenite din colectorul prin care sunt tranzitate apele cursului de apă necadastrat Valea Seacă. Precizăm că în amonte de gura de evacuare a colectorului Valea Seaca, pe cursul de apă Nicolina nu s-au constatat urme de produse petroliere”, se arată într-un comunicat de presă al ABA Prut- Bârlad. Potrivit reprezentanţilor ABA Prut – Bârlad, formația de intervenție rapidă a Sistemului de Gospodărire a Apelor Iași a actionat imediat pe râul Nicolina cu baraje absorbante pe sectorul amonte de pod Mircea cel Bătrân, la aproximativ 500 m amonte de confluența cu râul Bahlui și pe tronsonul colector Valea Seaca-Pod Nicolina, folosindu-se și material absorbant (turbă), precum și lavete absorbante. „Menționăm faptul că irizațiile au fost prezente doar pe tronsonul aval pod Piață CUG și până la Pod Nicolina. Până în prezent nu s-a identificat mortalitate piscicolă. Laboratorul de Calitate a Apei din cadrul Administrației Bazinale de Apă Prut – Bârlad a prelevat probe de apă în vederea efectuării analizelor fizico-chimice, atât in cursul zilei de vineri, cât și sâmbătă, pentru urmărirea influenței asupra calității corpului de apa de suprafață pe care a fost semnalată poluarea. Menționăm că de vineri după-amiază, pe colectorul de apă Valea Seacă nu au mai fost semnalate scurgeri de produs petrolier. Pentru evitarea propagării undei de produs petrolier, în aval de podul Crucea Ferentz s-a constituit un echipaj mixt pentru supravegherea intervenției operative pe timpul nopții, dotat cu materiale specifice de combatere a poluărilor accidentale”, se arată în documentul ABA Prut – Bârlad. Personalul din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Iași monitorizează și intervine în continuare pe cursul de apă Nicolina, acționând totodată pentru îndepărtarea vegetației de pe maluri pe sectoarele pe care produsul petrolier s-a depus pe vegetație. Pentru identificarea poluatorului a fost solicitată intervenția Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași pentru verificarea casetei Valea Seacă. „Materialele utilizate pentru îndepărtarea produsului petrolier de pe cursul de apă Nicolina vor fi colectate în recipienți speciali și apoi transportate pentru neutralizare”, se arată în încheierea comunicatului de presă al ABA Prut – Bârlad. (E.M.)