Cu prilejul Zilei Culturii Naționale și a împlinirii a 170 de ani de la nașterea poetului național al românilor, Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului va organiza două evenimente dedicate acestor aniversări. Astfel, marţi, 14 ianuarie, începând cu ora 13.00, mai mulţi scriitori din România, Republica Moldova şi Ucraina vor susține recitaluri de poezie la Colegiul Național și la Colegiul „Costache Negruzzi” în cadrul evenimentului intitulat “Eminescu – 170”. Miercuri, 15 ianuarie, începând cu ora 12.00, în cadrul evenimentului “Eminescu, Măria Ta!”, în faţa bustului marelui poet, din Parcul Copou, vor fi ţinute alocuțiuni și vor fi depuse de jerbe de flori, după care, la ora 12.30, în sala de spectacole „Diotima” a Casei de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului, va avea loc un spectacol de muzică şi poezie. Printre protagoniştii evenimentului se vor afla actorul George Marici, cantautorul Cezar Popescu şi scriitorii Zina Bivol (Republica Moldova), Marin Gherman (Ucraina), Silvia Goteanschi (Republica Moldova), Emilian Marcu (România), Radmila Popovici (Republica Moldova), Valeriu Stancu (România), Diana Vrabie (Republica Moldova), Vladimir Zegrea (Ucraina), Horia Zilieru (România). La eveniment vor fi prezenţi şi elevi de la câteva colegii ieșene de renume, care vor recita poezii din creaţia proprie, alături de scriitorii consacraţi. (E.M.)