Breaking News

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, le transmite elevilor, cât şi cadrelor didactice mult succes

Elevii şi preşcolarii încep luni cursurile semestrului al doilea, context în care ministrul Educaţiei, Monica Anisie, le transmite atât lor, cât şi cadrelor didactice mult succes.

„În mod normal, astăzi şi eu ar fi trebuit să fiu la şcoală alături de elevii şi profesorii Colegiului „Tudor Vianu” din Capitală, dar semestrul al II-lea îl încep de data aceasta la Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Sunt însă cu gândul la fiecare elev şi profesor din ţară şi le transmit tuturor mult succes”, a scris ministrul, luni dimineaţa, pe Facebook.

Ea le spune elevilor că „urmează un semestru mai lung”, motiv pentru care vor trebui să se concentreze „asupra a ceea ce va urma – pentru unii simulări şi examenele naţionale, iar pentru alţii, olimpiade, teste şi teze”.

„Ştiu că pentru voi, dragi elevi, semestrul întâi a fost foarte scurt şi ritmul pentru învăţare şi evaluare a fost unul alert şi a presupus un efort susţinut din partea voastră! Urmează un semestru mai lung şi va trebui să vă concentraţi asupra a ceea ce va urma, pentru unii dintre voi, simulări şi examenele naţionale, iar pentru alţii, olimpiade, teste şi teze! Dar, pe lângă toate acestea, nu uitaţi să zâmbiţi şi să vă jucaţi. Este un drept al vostru! Şi profesorii au dreptul să zâmbească, mai ales că semestrul al doilea reprezintă pentru noi, cadrele didactice, o provocare: începem debirocratizarea. Trebuie să ne concentrăm cu toţii mai mult pe nevoile elevilor noştri, să le dezvoltăm competenţe, să îi aducem mai aproape de viaţă şi, nu în ultimul rând, să le formăm caractere. Să îi învăţăm să fie OAMENI! Starea de bine în şcoală depinde de fiecare dintre noi!”, afirmă ministrul Monica Anisie.

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, următoarea vacanţă, cea de primăvară, este programată între 4 şi 21 aprilie.

În acest an şcolar probele scrise/testele de citire din cadrul evaluărilor naţionale de la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a se vor desfăşura în intervalul 11 – 28 mai 2020. AGERPRES